Nu putem peste noapte să construim un sistem de apărare foarte bun când 30 de ani ne-am condus după neutralitate tratând-o nu așa cu ar fi trebuit. Declarația a fost făcută de fostul ministrul al Apărării, Vitalie Marinuța, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.
Vitalie Marinuța, ex-ministru al Apărării, președinte al Consiliului Directorilor Institutelor de Cercetare: Mai concret cred că ar fi să se expună cei de la Ministerul Apărării find luată în considerație deja probabil o analiză strategică a apărării care au desfășurat-o despre care eu nu cunosc, dar care cred că ar fi făcută și s-au apreciat ce tip ne trebuie, cum ne dezvoltăm noi, ce fel de armată vom avea în viitor. Eu vreau să spun că nouă ne trebuie tot, pentru că ceea ce avem noi sunt oamenii antrenați destul de bine, militarii de carieră care, datorită unei cooperări foarte bune pe care am avut-o pe parcursul anilor cu NATO, parteneriatul pentru pace și alte programe, avem ofițeri chiar de la nivelul inferior, până la nivelul superior care pot să concureze cu colegii săi din orice armată a partenerilor noștri. Ceea ce avem pe domeniul de tehnică, armament, iată jalea mare e aici, pentru că timp de 30 de ani, dacă nu greșesc, câțiva ani în urmă s-a cumpărat câteva pistoale și câteva cartușe, în rest practic a fost ceea ce am moștenit de la URSS, ulterior am luat unele Hammere (n. red. mașini HAmmer) la mâna a doua, cu ajutorul Statelor Unite ale Americii. Și iată abia acum datorită faptului că avem un război la granițele R. Moldova s-a schimbat atât mentalitatea clasei politice, retorica clasei politice, s-a schimbat și faptul cum percepe clasa politică sistemul de securitate și apărare. Și sigur s-a început deja să căutăm căile cele mai eficiente de a ne spori securitatea și în special și apărarea. Trebuie să înțelegem că nu putem peste noapte să construim un sistem de apărare foarte bun când 30 de ani ne-am condus după neutralitate tratând-o nu așa cu ar fi trebuit să o tratăm, chiar dacă noi voiam să fim neutru, fiind că neutru înseamnă și o capacitate sporită de a te apăra de unul sigur. În domeniul de securitate și apărare trebuie să dai mult mai mult decât 0,3 -0,4 (n. red. bani alocați din bugetul de stat), dar mult mai mult.
Victor Juc, politolog: Neutralitatea îți asigură apărarea atunci când toate statele sunt pașnice, când există un areal întreg de state pașnice, iar în condițiile când contextul internațional este favorabil cursei înarmărilor, ediția a doua a Războiului Rece, eu sunt sigur că va începe dacă nu a început. Neutralitatea în cazul dat nu îți asigură apărarea, aceasta este mai bine asigurată printr-un sistem de apărare colectivă. 14 popoare din Europa Centrală și de Sud Est au considerat că este mai bine apărarea să și-o garanteze pentru o perioadă îndelungată. Același lucru este și cu două națiuni din nordul europei. R. Moldova bineînțeles că este un stat cu o conducere democratică, conducere europeană. Acest fapt a provocat și înțelegerea din partea occidentalilor, care consideră că R. Moldova trebuie să fie susținută, nu spun apărată dar susținută, în condițiile când Federația Rusă consideră că R. Moldova este un segment din zona sa geopolitică, cum este Ucraina. Și situația ar fi fost alta dacă ucraineii ar fi pierdut. Iar că R. Moldova este susținută inclusiv prin România, Klaus Iohannis, președintele României a declarat sus și tare că „nu vom lăsa singuri” (n. red. R. Moldova nu este singură) este foarte important pentru R. Moldova. Altceva este ca oamenii de rând din R. Moldova să înțeleagă că neutralitatea îți asigură apărarea atât timp cât nu ești atacat.
Mihai Isac, analist politic, expert în relații internaționale și probleme de securitate din România: Vine la Chișinău premierul României, fost șef al Statului Major al Armatei române, fost ministru al apărării și poate cea mai calificată persoană din România care ar putea să răspundă pe acest segment. În aceste momente în România se desfășoară un exercițiu militar la care participă și soldați din Armata Națională a R. Moldova. România va face tot ceea ce poate pentru a sprijini în acest sens R. Moldova. Ceea ce poate face mai mult este poate înființarea unei entități militare comune de menținere a păcii și poate intensificarea exercițiilor comune și a diferitor cursuri și stagii de pregătire pe care România le poate oferi soldaților din Armata Națională a R. Moldova. Totodată este foarte posibil ca în cadrul efortului comun pe care Uniunea Europeană și NATO îl fac pentru susținerea R. Moldova, România să trimită diferite categorii de armament sau să ofere diferite sume de bani pentru moderrnizarea infrastructurii necesare Armatei R. Moldova.
Ediția emisiunii „Punctul pe AZi” din 22 martie poate fi urmărită mai jos.
Declaraţiile celor doi premieri vor putea fi urmărite, în direct, pe TVR Moldova, în cadrul unei ediţii speciale.