Social

În R. Moldova, se atestă o scădere a populației cu 17 la sută față de 2014

post-img
foto

La 1 ianuarie 2025, se înregistrează o reducere a populației cu reședință obișuintă cu 488.000 de oameni față de 1 ianuarie 2014, ceea ce constituie 17%, conform Biroului Național de Statistică. Comparativ cu începutul anului 2024, se atestă o scădere de aproximativ 42.000 de persoane. Această tendință de declin demografic este una constantă în ultimul deceniu, după estimările Biroului.

Declinul este mai accentuat în zonele rurale, unde populația a scăzut cu 2%, față de 1,4% în mediul urban. 

Numărul populației cu reședință obișnuită, pe medii, la începutul anilor 2016-2025

Factorii principali care influențează această scădere sunt migrația externă și sporul natural negativ. 

Doar în 2024, migrația netă a fost estimată la 32.000 de persoane, în timp ce sporul natural a înregistrat un deficit de aproape 10.000 de persoane, mai mare decât cel din 2023.

Un alt indicator îngrijorător este îmbătrânirea populației. Vârsta medie a cetățenilor a crescut la 41,6 ani, cu 0,5 ani mai mult decât în precedent.

Femeile continuă să fie majoritare în structura populației – 53,6% din total, adică aproximativ 1.276.000 de persoane. Raportul dintre femei și bărbați este cel mai dezechilibrat în raioanele Cimișlia, Basarabeasca, Briceni și municipiul Chișinău, unde la 100 de femei revin mai puțin de 85 de bărbați.

La nivel teritorial, municipiul Chișinău are cea mai mare pondere a populației aflate în vârstă aptă de muncă, în timp ce în regiunea găgăuză se înregistrează cea mai mare proporție de tineri sub 15 ani – 20% din totalul locuitorilor regiunii.

Conform estimărilor Biroului, piramida populației arată o reducere semnificativă în rândul tinerilor adulți, în special în segmentul 25 - 29 de ani din cauza migrației. 

Populația din grupa 35–39 de ani rămâne cea mai numeroasă, însă înregistrează o ușoară scădere față de anul anterior.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter