Social

Acte falsificate, ridicate la trecerea frontierei de stat

post-img
imagine simbol

Angajații Poliției de Frontieră au depistat în flux, pe direcția ieșire din R. Moldova, doi călători care dețineau acte cu semne rezonabile de falsificare. În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au supus persoanele controlului în linia doua, conform analizei de risc.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, un conațional de 23 de ani s-a prezentat printre pasagerii rutei „Moldova-Franța”. Ca urmare a verificărilor suplimentare, în portmoneul său a fost descoperită o carte de identitate românească, eliberată pe numele unei persoane necunoscute. Cercetările ulterioare, cu tehnica specială, a stabilit prezența indicilor de falsificare în documentul românesc. La audieri, tânărul a declarat că un coleg de muncă din Franța l-ar fi rugat să aducă actul, fără a cunoaște alte detalii privind obținerea acestuia.

În Aeroportul Internațional Chișinău, la cursa care se deplasa spre Israel s-a prezentat un conațional de 38 de ani. Existând bănuială rezonabilă asupra pasagerului, polițiștii de frontieră au trecut persoana și bunurile acesteia în linia doua de control. A fost depistat și ridicat un permis de conducere moldovenesc, care vizibil semnala indici de falsificare.

Pe incidente, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstațelor.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter