Justiție

Grup specializat în contrabandă cu mărfuri transportate din Odesa, destructurat. Au fost efectuate 24 percheziții

Grup specializat în contrabandă cu mărfuri transportate din Odesa, destructurat

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal de comun cu ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu mărfuri de larg consum de la „KM7” din Odesa, Ucraina. Mărfurile erau introduse în R. Moldova prin eludarea controlul vamal ori fiind tăinuite sau declarate neautentic.

Astfel, ofițerii vamali și polițiștii, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au identificat mai multe persoane care făceau parte din acest grup, având fiecare roluri diferite.

Liderii grupului, doi bărbați cu vârsta de 40 și respectiv 41 ani, racolau persoane în calitate de pasageri, pentru camuflarea activității infracționale, pentru aceasta fiind remunerați cu sume de bani care variau între 500 și 2000 de lei.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter