Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” consideră că manualele de istorie pentru clasele a IX-a și a XII-a corespund rigorilor instrumentelor didactice. Reprezentanții asociației au făcut aceste declarații pe fondul criticilor reprezentanților comunității evreiești, ai asociațiilor etnicilor ruși, inclusiv actori pro-Kremlin, precum și ale liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
În cadrul unei conferințe de presă susținută la IPN, asociația a condamnat „atacurile nefondate întreprinse în ultimul timp de unele persoane și grupuri la adresa autorilor manualelorˮ și a exprimat indignarea față de „ingerința actorilor politici în actul de cercetare în domeniul istorieiˮ.
Reprezentanții Asociației Istoricilor din Republica Moldova (AIRM) „Alexandru Moșanu” au menționat că nu este pentru prima dată când anumite forțe politice, fie de la guvernare, fie din opoziție, încearcă să folosească „istoria neamului nostru în scopuri politice, manipulatorii, discriminatoriiˮ, menite să discrediteze comunitatea istoricilor.
Președintele Asociației, Anatol Petrencu, a precizat că cei care au atacat manualele de istorie sunt oameni politici, iar obiecțiile sunt aceleași. „În acest caz este foarte clar că este vorba de ingerința politicului în procesul de învățământ. Sigur că este un an electoral și ne dăm seama ce se întâmplă, se pregătește deja opinia publică împotriva guvernării și așa mai departe. Este regretabil că sunt puse la mezat aceste manuale, rezultatul muncii mai multor colectiveˮ, a spus el.
Vicepreședintele Asociației, Ion Negrei, la fel, a opinat că „atacul care se face actualmente la adresa manualelor de istorie se produce într-un anumit context geopoliticˮ. Istoricul reamintește că, deși manualele au apărut în luna septembrie a anului trecut, au devenit „subiect de interpretare și de atitudine propagandisticăˮ doar în lunile ianuarie-februarie 2025, ceea ce, potrivit lui, denotă că „această campanie este orchestrată de cinevaˮ.
„Se impune necesitatea ca aceste lucrări să fie editate într-un tiraj suficient, să fie livrate în instituțiile de învățământ, inclusiv în școlile cu predare în limba rusă, în felul acesta atribuindu-li-se statut de manual obligatoriu. Doar în felul acesta vom reuși să cunoaștem trecutul istoric comun, cu părțile lui bune și rele, cu paginile lui luminoase și întunecateˮ, se menționează într-o declarație AIRM „Alexandru Moșanu”, prezentată la conferință.
Doctorul în istorie, Ruslan Șevcenco, a afirmat că acest manual este făcut de specialiști, de oameni care cunosc domeniul, au lucrat asupra acestui manual mult timp și care cunosc literatura și sursele istorice, comparativ cu cei care critică manualul. „Privitor la Holocaust, noi credem că este dată o poziție destul de clară, convingătoare, argumentată, iar cei care pun la îndoială această poziție, lasă să vină cu documente din arhivă, să conteste în baza faptelor cele spuseˮ, a exemplificat doctorul în istorie.
Președintele Comunității Evreiești din Moldova, Alexander Bilinkis, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că manualul pentru clasa a XII-a prezintă denaturat rolul regimului Antonescu în Holocaust, prin folosirea unor surse depășite și părtinitoare care încearcă să diminueze responsabilitatea acestuia în deportarea și uciderea a sute de mii de evrei și romi; omiterea unor aspecte importante ale Holocaustului din Basarabia și Transnistria.
Actorii pro-Kremlin din Republica Moldova și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, sunt nesatisfăcuți de felul în care este reflecate în manuale perioadă regimului sovietic.