ACTUALITATE

Podul dintre localităţile Gura Bâcului şi Bâcioc, la 4 ani de la semnarea Deciziei protocolare noiembrie 2017

post-img

Acest pod a fost în premieră dat în exploatare în anul 1982, însă 30 de ani în urmă în rezultatul exploziilor din timpul acţiunilor militare a fost grav deteriorat şi imposibil de utilizat, segmentul avariat fiind reparat şi fortificat în anul 2000, graţie unui proiect cu suport internaţional, însă redeschiderea circulaţiei rutiere s-a asigurat abia în a 2-a jumătate a lunii noiembrie 2017, după semnarea Deciziei protocolare din 03.11.2017 la nivel de reprezentanţi politici, care prevedea asigurarea liberei circulaţii pentru mijloacele de transport reieşind din indicatorii parametrilor tehnici, şi întrevederea la faţa locului a prim-ministrului Republicii Moldova şi a liderului de la Tiraspol din 18 noiembrie 2017.

După o evaluare primară a capacităţilor podului a fost permisă iniţial circulaţia autoturismelor cu o greutate de până la 3,5 tone, iar după o inspecţie adiţională mai aprofundată la finele lunii ianuarie 2018 s-a admis trecerea unităţilor de transport cu masa de până la 10 tone.

Deoarece ambele inspectări erau parţiale şi era necesară efectuarea unor măsurări şi verificări cu tehnică specială din partea subacvatică a pilelor podului, expertiza finală a fost posibil de realizat abia în august 2019, cu sprijinul Misiunii OSCE în R. Moldova, raportul de resort fiind remis în noiembrie 2019 Ministerului Economiei şi Infrastructurii al Republicii Moldova.

Deşi, erau prevăzute resurse bugetare pentru a demara lucrările de reparaţie, de modernizare şi de reabilitare, precum şi a fost rezervat un fond special în acest scop prin intermediul unui proiect de promovare a încrederii finanţat de Uniunea Europeană, aceste mijloace financiare nu a fost posibil de a fi alocate din anul 2019 până în prezent pe motivul neeliminării barierelor impuse în calea liberei circulaţii de către structurile de la Tiraspol, care chiar în ziua redeschiderii circulaţiei peste pod (18.11.2017) au instalat un punct de control neautorizat la intrarea în s. Bâcioc ce a restricţionat circulaţia persoanelor, mărfurilor şi a mijloacelor de transport şi a condiţionat practic integral trecerea în perioada 16.03.2020-30.04.2021.

Eforturile multiple întreprinse prin canalul de dialog al reprezentanţilor politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană şi prin intervenţiile delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, prin care se reitera indispensabilitatea evacuării infrastructurii de control neautorizate dinspre s. Bâcioc şi aprobarea unei decizii la nivelul Comisiei, prin care să fie confirmat angajamentul pentru asigurarea circulaţiei nestingherite cu respectarea regimului Zonei de Securitate, aşa şi nu au dat rezultate până în prezent, fapt ce reflectă nivelul incomplet de realizare a înţelegerii respective din aşa-numitul pachet Berlin+.

Eliminarea impedimentelor existente în calea liberei circulaţii pe perimetrul podului şi pe drumurile adiacente acestuia, precum şi obţinerea garanţiilor scrise în acest sens din partea Tiraspolului, vor contribui nu doar la respectarea angajamentelor anterior asumate, dar şi la finalizarea lucrărilor de restabilire şi de modernizare a infrastructurii podului, din resurse bugetare şi din asistenţa externă, cu extinderea potenţialului la un nivel regional mai larg ce va atrage perspective investiţionale consistente, dezvoltarea coridoarelor rutiere şi restabilirea spaţiului unic în domeniul transporturilor şi infrastructurii drumurilor.