Egiptul deschide astăzi cel mai mare muzeu din lume. Peste 100 de șefi de stat, regi și membri ai caselor regale și-au anunţat participarea la marea inaugurare. Peste 100.000 de artefacte ale civilizației egiptene vor fi dezvăluite vizitatorilor, iar unele dintre obiecte vor putea fi văzute în premieră. TVR este prima televiziune din România care a filmat în cel mai mare muzeu din lume.
La aproximativ un kilometru de piramidele din Giza, o clădire cu arhitectură modernă atrage privirile celor care vizitează zonele de lângă Cairo. Marele Muzeu Egiptean, cu o suprafață de aproape jumătate de milion de metri pătrați, este considerat acum „o nouă minune a lumii”. Aici sunt păstrate comorile istorice ale uneia dintre cele mai renumite civilizații antice.
Dr. AHMED GHONEIM, director general Grand Egyptian Museum: Este cel mai mare muzeu din lume, dedicat unei singure civilizaţii, civilizaţia egipteană. Când vine vorba de dimensiuni, suntem de cinci ori mai mari decât Muzeul Metropolitan, de două ori mai mari decât Muzeul Britanic şi tot de două ori mai mari față de Muzeul Luvru.
Anunțat în 1992, proiectul a început să prindă contur după 2005, iar acum este gata să își primească vizitatorii în toate zonele care până acum erau închise. Ziua inaugurării va fi cea mai stresantă din viața mea, ne-a mărturisit directorul celui mai mare muzeu din lume, în interviul acordat în exclusivitate pentru TVR.
Dr. AHMED GHONEIM, director general Grand Egyptian Museum: Aşteptăm regi şi regine, şefi de state, prinţi dar şi alţi invitaţi care să fie la deschiderea din 1 noiembrie.
Zeci de mii de artefacte vor fi expuse în premieră în săli dotate cu tehnologie de ultimă generație. Prezentări multimedia dar și spectacole de realitate mixtă vor îmbina patrimoniul istoric egiptean cu creativitatea contemporană, ca o invitaţie adresată noilor generații de a descoperi lumea fascinantă a faraonilor.
Dr. AHMED GHONEIM, director general Grand Egyptian Museum: Cei mai mulţi dintre oameni au visat mereu să-l vadă pe Regele Tut (n. red. - Tutankhamon) și tot ce a avut el. Suntem bucuroși să anunțăm că, pentru prima dată, întreaga colecție a Regelui Tut (n.red. - Tutankhamon) va fi expusă într-un singur loc de aproximativ 7.500 de metri pătraţi. Mai mult de 5.000 de obiecte vor fi expuse, pentru ca vizitatorii noștri să se bucure de ele.
Construcția și amenajarea Marelui Muzeu Egiptean a costat 1 miliard de dolari. Autoritățile egiptene se așteaptă ca 30 de milioane de vizitatori să vină să-l vadă până în 2030.