Fostul luptător pentru independența Republicii Moldova și militant pentru unirea Basarabiei cu România, Ilie Ilașcu, a încetat din viață, luni seară, la vârsta de 73 de ani, potrivit unui anunț al familiei sale.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu îl pot petrece la capela Bisericii „Sfânta Sofia” din Calea Floreasca nr. 216 din București, începând cu 18 noiembrie 2025, ora 14:00, până pe 20 noiembrie 2025.
Ilie Ilașcu s-a născut la 30 iulie 1952 în Taxobeni, raionul Fălești. El a fost una dintre personalitățile mișcării de renaștere națională din Republica Moldova.
Pe 2 iunie 1992, în calitate de lider local al Frontului Popular, el a fost reţinut de o duzină de indivizi înarmaţi cu pistoale automate care au pătruns cu forţa în casa sa din Tiraspol. Fiind încarcerat la Tiraspol împreună cu membrii grupului său, el a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1994 - 1998 și 1998 - 2000.
În mai 2001, a fost eliberat din închisoare. Între 2001 și 2008, a fost membru titular în delegația României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia”, a decis că atât Federația Rusă, cât și Republica Moldova poartă răspunderea pentru tortură, privațiune ilegală de libertate și încălcarea dreptului la corespondență în cazul său și al celorlalți deținuți.
Ilie Ilașcu a fost decorat cu numeroase distincții, printre care Ordinul Național „Steaua României”, acordat în 2001, și Ordinul Republicii, conferit de autoritățile de la Chișinău în 2010.
A fost declarat Cetățean de Onoare al municipiilor București și Chișinău, al orașului Sighișoara și al altor peste 37 de localități și județe din România