Extern

Conflict între separatiștii pro-ruși. Milițiile din Luhansk și-au cucerit teritoriul și refuză să lupte pentru Donețk

post-img
Donețk

Separatiștii din Luhansk și cei din Donețk au intrat în conflict, marți, în condițiile în care milițiile teroriștilor pro-Putin din Luhansk au refuzat să mai lupte pentru cei din Donețk, plângându-se de „ritmul epuizant” al ofensivelor desfășurate în zonă de invadatori împreună cu grupările aliate. Informația vine în condițiile în care separatiștii din Luhansk au reușit să captureze întregul teritoriu pe care îl clamează, la începutul lunii iulie, însă cei din Donețk încă se străduiesc să obțină controlul. .

Potrivit ISW, citat de Agerpres, eforturile invadatorilor și  separatiștilor din ultimele săptămâni s-au concentrat pe preluarea  controlului întregului Donbas și provoacă o sciziune în rândul  prorușilor din ambele regiuni, scrie Digi24.

Aparent,  milițiile din Lugansk, regiune controlată, practic, în totalitate de  armata rusă, s-au săturat de „ofensivele dure” la care trebuie să  participe dincolo de granițele provinciei lor. Potrivit ISW, „mai multe  canale ucrainene au distribuit în 15 august o înregistrare video arătând  combatanți din Batalionul 2740 LPR care refuză să lupte pentru  cucerirea Donețk”.

„Soldații afirmă că au celebrat deja victoria  la 3 iulie, când forțele LPR (n. red. - Republica Populară Luhansk, unul  dintre statele inventate de ruși pe teritoriul Ucrainei) au ajuns la  granițele administrative ale regiunii Luhansk, și că munca lor s-a  terminat”, confirmând că ei controlează teritoriul regiunii Luhansk,  adaugă grupul de experți americani.

Cel puțin un „milblogger” (n.  red. - blogger specializat în probleme de apărare) rus a criticat  milițiile din LPR pentru că au cerut sprijinul Rusiei pentru propria  „eliberare” și apoi au refuzat să lupte în regiunea vecină Donețk. ISW  recunoaște că nu poate să verifice în mod independent originea sau  autenticitatea respectivei înregistrări video în special, dar adaugă că  astfel de mesaje relevă o „scădere” a moralului în rândurile milițiilor  care au luptat pentru Luhansk.

Această tendință este în special  periculoasă pentru forțele ruse care doresc să recruteze și mai mulți  soldați noi din Luhansk pentru a compensa pierderile recente, conform  analiștilor americani. O nouă sciziune în cadrul forțelor conduse de  ruși ar afecta de asemenea eficiența efortului de război rusesc, mai  precizează ISW în analiza sa de marți.

Direcția principală de  informații a Ministerului ucrainean al Apărării sesizase încă în luna  martie că ocupanții ruși îi utilizează drept carne de tun pe cei  mobilizați din regiunile Luhansk și Donețk - regiuni pe care Rusia le  controlează - pentru a identifica pozițiile ucrainene, potrivit  Ukrinform.

Unitățile compuse din bărbați racolați în cele două  regiuni din Donbas se disting printr-un nivel scăzut în ceea ce privește  pregătirea de luptă, disciplina sau moralul. Astfel de unități erau  trimise în vehicule militare spre linia de contact, ignorându-se  pierderile mari.

În acest fel, rușii determinau amplasamentul  pozițiilor de foc ale forțelor armate ucrainene, conform autorităților  de la Kiev. Una dintre aceste unități compusă din 250-300 de persoane a  suferit pierderi în perioada 16-17 martie de ordinul a aproximativ 200  de persoane în luptele care se duceau în direcția Mikolaiv.

Unele  publicații rusești independente ruse, care transmit din străinătate,  precum Meduza.io, au calificat mobilizarea forțată a bărbaților și  tinerilor din regiunile Luhansk și Donețk drept un adevărat „genocid”  comis de Moscova. Aceștia nu pot să se sustragă mobilizării, fiind  practic lipsiți de drepturi, iar numele lor nu figurează pe listele cu  pierderi ale armatei ruse. În multe cazuri, familiile lor nu li s-au  plătit recompensele bănești promise în caz de deces.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter