Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi au fost grav răniți, vineri dimineață, într-un accident rutier produs pe drumul din apropierea satului Calfa. Cei doi se aflau în afara orelor de serviciu și circulau cu un Volkswagen, care s-a ciocnit frontal cu un Subaru. Și șoferul celeilalte mașini a fost grav rănit.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, Subaru-ul era condus de un bărbat de 50 de ani. Într-o curbă periculoasă, acesta ar fi ieșit pe contrasens și s-ar fi tamponat frontal cu Volkswagenul.
La volanul Volkswagenului se afla un angajat al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, în vârstă de 22 de ani. În mașină se mai afla o tânără de 23 de ani, de asemenea angajată a Poliției din Anenii Noi. Ambii erau în afara orelor de serviciu.
În urma impactului, toate cele trei persoane au suferit traumatisme grave. Pentru descarcerarea victimelor au intervenit echipele de salvatori, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje medicale.
Polițiștii din Anenii Noi documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.