De trei ani, o prevedere legislativă le dă undă verde poliţiştilor să ceară evacuarea maşinilor parcate neregulamentar. De atunci, zeci de automobile din Chişinău ajung, zilnic, la o parcare specializată din preajma oraşului, în comuna Truşeni. Deşi numărul sancţiunilor pentru astfel de încălcări a crescut de aproape zece ori, şoferii nu şi-au învăţat lecţia, susţin oamenii legii.
Automobilele lăsate la întâmplare de către şoferii nedisciplinaţi ajung la o parcare specializată din comuna Truşeni, din preajma Chişinului, iar proprietarii sunt amendaţi şi obligaţi să achite cheltuielile de transportare. În unele cazuri, sumele ajung şi la câteva mii de lei, dar asta, se pare că nu-i sperie pe şoferii din Chişinău.
„Patrulând sectorul adiacent. Am depistat o contravenţie. Parcare neregulamentară pe trotuar. Încercăm să stabilim şoferul prin aplicaţia noastră. Dacă nu îl stabilim, maşina va fi evacuată.”
După 30 de minute de eforturi de a găsi proprietarul maşinii, poliţia cere intervenţia unui evacuator.
„Din moment ce se pune sigila, şoferul nu mai are dreptul să deschidă automobilul.”
Proprietarul îşi va putea ridica maşina de la parcarea specializată în anumite condiţii - va trebui să achite o amendă pentru încălcarea comisă, cheltuielile de transportare a aumobilului şi o taxă de parcare. Alţi trei şoferi care au parcat neregulamentar în aceiaşi zonă s-au ales doar cu sancţiuni contravenţionale.
„O să vă aplicăm o amendă, nouă unităţi convenţionale. În trei zile o să achitaţi 225 de lei.”
„De ce aţi parcat neregulamentar?
- Vă rog frumos, lăsaţi-ne în pace.”
ION HARETONENCO, inspector de patrulare: „Scuzele cele mai frecvente e că îmi trebuie la bancă, am avut nevoie, am lăsat-o pe cinci minute. Cum vedeţi tendinţa asta? Au devenit şoferii mai disciplinaţi?
- Au devenit mai responsabili. Văzând că se evacuează maşinile sunt mai responsabili, Deja lasă numărul de contact când parchează undeva, sau opresc.”
În ultimii trei ani, numărul de maşini transportate la parcarea specializată de la Truşeni s-a dublat.
NICOLAE BOICO, jurnalist TVR MOLDOVA: „De peste trei ani, aceasta parcare specializată activează în regim non-stop. Aici sunt transportate în mare parte, mașinile lăsate neregulamentar pe străzile din municipiul Chișinău. Acum, din cîte puteți vedea, parcarea e pe jumătate goala, dar au fost zile cînd la Trușeni au fost aduse chiar și zeci de automobile.”
Zilnic, la parcarea din Truseni ajung câte 15-20 de maşini. În majoritatea cazurilor, proprietarii revin după ele în câteva ore.
ION CREŢU, manager parcare specială: „790 de lei este serviciul evacuatorului, de transportare, de îmbarcare +12 lei fiecare oră de depozitare pentru primele şase zile. După a şasea zi, este 200 de lei pentru 24 de ore. Avem mijloace de transport care au aproximativ un an, dar suntem în proces de judecată cu ei.”
În ultimul an, poliţia din municipiul Chişinău a întocmit peste 17 mii 200 de procese verbale pentru staţionare şi parcare neregulamentară sau de aproape 10 ori mai mult faţă de 2020. O bună parte dintre şoferii prinşi pe picior greşit au primit amenzi pe loc, de până la 1500 de lei.