Politic

Eurodeputata Corina Crețu, la TVR MOLDOVA: Vom pleda în Parlamentul European pentru începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE

post-img
Eurodeputata Corina Crețu, la TVR Moldova
Sursa foto: tvr

R. Moldova este pregătită pentru inițierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de către eurodeputata Corina Crețu, în studioul TVR Moldova de la Chișinău, unde a precizat că parlamentarii români din cadrul Legislativului european vor pleda, la 3 octombrie curent, pentru începrerea negocierilor de aderarea a R. Moldova la blocul comunitar.

„Acest statut s-a obținut și datorită faptului că R. Moldova are o guvernare, președinte, premier, sută la sută pro european. Sigur că au mai fost guvernări cu tendințe proeuropene, dar cumva și cu un picior în cealaltă parte. În ceea ce privește munca pe care R. Moldova trebuie să o facă, cred cî munca intensă abia acum începe pentru că se vor deschide negocierile. Pe 3 octombrie vom avea în Parlamentul European o dezbatere despre raportul de țară, acolo vor fi analizate și reformele, și progresele și ce mai este de făcut. Eu am receptat dorința exprimată atât de președintele Parlamentului și de prim-ministrul de la Chișinău, o dată certă de începere a negocierilor. Voi lua cuvântul și voi spune că R. Moldova este pregătită”, a declarat Corina Crețu în platoul TVR Moldova.

Europarlamentarul a mai menționat că necesitatea stabilirii unei date exacte în ceea ce privește inițierea negocierilor de aderare la UE va permite autorităților de la Chișinău să acceseze noi fonduri, ceea ce va permite o dezvoltare mai accelerată spre aderarea la UE.

„În primul rând, odată cu începerea negocierilor este mai multă muncă, dar R. Moldova are dreptul la fonduri de pre aderare ceea ce înseamnă foarte mult. Ursula von der Leyern, președinta Comisiei Europene a spus în discursul privind starea Uniunii Europene că R. Moldova și Ucraina merită în Uniunea Europeană, iar Charles Michel, președintele Consiliului European a făcut apel ca UE să fie pregătită să primească noi membri până în 2030. Acest lucru ne dă speranțe”, a punctat Corina Crețu, deputată în Parlamentul European.

Ediția emisiunii „Punctul pe AZi” cu participarea deputatei în Legislativul European, Corina Crețu poate fi vizionată mai jos.

Precizăm că, Parlamentul European va organiza o dezbatere și va adopta o rezoluție cu privire la parcursul european al Republicii Moldova, în sesiune plenară, în luna octombrie. Anunțul a fost făcut de către eurodeputatul român, Siegfried Mureșan.

Amintim că, Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022, iar pe 23 iunie 2022 Consiliul European i-a acordat statutul de ţară candidat.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter