Cultură

Sergiu Prodan se declară neputincios în privința interdicției artiștilor lui Putin în R. Moldova

Sergiu Prodan

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, insistă pe faptul că instituția pe care o conduce nu are competența să interzică concerte cu artiști care îl elogiază pe Putin în Piața Marii Adunări Naționale. Această competență este, în opinia sa, atributul autorităților locale. Primăria Chișinău a spus săptămâna trecută că este doar informată despre organizarea unor evenimente pe teritoriul municipiului, și nu are dreptul să interzică asemenea evenimente.

„Responsabilitatea autorităților locale pentru evenimentele care au loc, în cazul de față în Piața Marii Adunări Naționale, este scrisă în lege. Ministerul Culturii nu are la dispoziție instrumente care ar veni să blocheze intrarea în Republica Moldova a unor oameni de cultură în cazul de față. Nu văd cum ar trebui să intervină Ministerul Culturii pentru a bloca accesul unor artiști la evenimente”, a spus ministrul Culturii Sergiu Prodan luni, după ședința Guvernului.

Săptămâna trecută, responsabila de comunicare cu presa a Primăriei Municipiului Chișinău, Natalia Ixari, a precizat că autoritățile locale răspund doar pentru evenimentele organizate de municipalitate. În alte cazuri, când sunt organizate evenimente pe teritoriul municipiului Chișinău, Primăria, conform legii, este doar notificată și, prin urmare, nu autorizează evenimente.

„Aceste declarații sunt manipulatorii, deoarece, folosind tribuna Guvernului, spune minciuni și aduce acuzații nefondate. În timp ce angajații structurilor de stat nu au pretenții față de organizator și invitați. Aruncă vina politic, așa cum s-au obișnuit pe orice subiect, pe Primăria Chișinău”, a spus Natalia Ixari pe Facebook, făcând referire la purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă.

Citește și: Concert al aplaudacilor lui Putin lângă Trenul Durerii: „Lipsă de respect față de trecutul RM”

Săptămâna trecută, au apărut critici dure în spațiul public după un concert organizat de Renato Usatîi, unde au urcat pe scenă artiști cunoscuți pentru elogierea lui Vladimir Putin. Evenimentul s-a desfășurat la doar câțiva metri de „Trenul Durerii”, expoziţie organizată în memoria victimelor deportărilor staliniste. Guvernul şi Primăria Chişinău s-au acuzat reciproc, iar experţii de la Chişinău şi societatea civilă au catalogat această situaţie drept o lipsă de respect faţă de poporul şi istoria Republicii Moldova.

La doar câțiva paşi de Expoziția „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească. Amploare, victime și făptași", în Piața Marii Adunări Naționale a fost organizat aseară al 2-lea concert din cadrul „Festivalului Absolvenților”. Lângă cele două vagoane a fost instalat un ecran led, în cromatica drapelului Rusiei, pe care era scris, în rusă, mesajul: „Moldova, fii cu noi!”.

Pe scenă au evoluat artiştii ruşi Leonid Agutin și Liusea Cebotina. Leonid Agutin a fost decorat de Vladimir Putin cu „Ordinul Prieteniei” în 2018.

La începutul războiului din Ucraina, artistul scria că este nevoie de pace, ca mai apoi să declare că este patriot şi că cităm „vom înţelege ce se întâmplă în Ucraina mai târziu”. În 2024, într-un interviu, Liusea Cebotina l-a elogiat pe Putin.

În cazul organizării „Campionatului European de Kickboxing”, Ministerul Educației și Cercetării a emis o reacție în care a anunțat că această competiție nu a fost autorizată conform legislației în vigoare și contravine flagrant interesului public și principiilor democratice.

Ministerul Culturii nu a emis cel puține o reacție până la organizarea concertului lângă expoziția care comemorează victimele sovietice.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor