Actualitate

La Edineț s-au îmbunătățit serviciile de alimentare cu apă datorită unui proiect finanțat de UE

Apeduct
Sursa video: TVR MOLDOVA

Construcția apeductului pentru oraș a durat un an și a costat aproape 61 milioane de lei. La inaugurare au participat și oficialități de la Chişinău.

"Greu a fost pentru că noi, în general, foloseam apă din fântână. Acolo e una, în partea cealaltă – alta. Apa este în casă, este afară, este foarte bine."

Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul GIZ Moldova și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, a presupus reabilitarea și extinderea a 33 km de rețele de apă.

Excelenţa Sa JANIS MAZEIKS ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: "Este încă un pas mic pentru ca Republica Moldova să devină membru al Uniunii Europene întrucât blocul comunitar are standarde şi cerinţe stricte în ceea ce priveşte calitatea apei."

NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: "Este un exemplu excelent de colaborare între Guvern, Primărie, partenerii de dezvoltare, agenţi economici. Asta vrem, să nu treacă 10 ani până se construieşte drumul, să nu treacă 10 ani până ce apa, spre exemplu, ajunge într-o localitate."

STEFFEN LOHMANN reprezentant, Ambasada Germaniei în Republica Moldova: "Germania şi-a asumat, de asemenea, un angajament pentru a ajuta Republica Moldova în aceste vremuri dificile, nu doar prin modernizarea infrastructurii publice locale, dar va urma suport şi în sectorul energetic."

Construcția apeductului s-a făcut în urma Memorandumului de Înțelegere între autorităţile locale şi naţionale, încheiat în februarie 2018. Au fost realizate peste 2700 de conectări individuale la rețeaua de alimentare cu apă.

CONSTANTIN COJOCARU primar, municipiul Edineţ: "A fost un proiecte de 60. 846 000, dintre care contribuţia paternerilor europeni a fost de 52. 846.00, iar contribuţia primăriei Edineţ a fost de 8 milioane de lei."

Tot astăzi, delegaţia oficială a efectuat o vizită la stația de epurare a apei din municipiul Edineţ, proiect ce urmează a fi reabilitat tot cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Agenda a mai cuprins şi inaugurarea Secţiei de Poliţiei din oraş, proiect susţinut de partenerii externi de dezvoltare.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter