Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, afirmă că își dorește ca prima vizită oficială externă din mandat să fie în România, pe care o consideră principalul partener strategic al țării. Premierul spune că următoarea deplasare importantă ar urma să fie la Bruxelles.
„Încă nu am agreat prima vizită. Eu cred că avem un parteneriat strategic cu România. Mi-aș dori să fie România, acum înțeleg că situația politică din România este un pic mai complicată decât la noi, dar în prima vizită aș vrea să merg în România și cred că a doua importantă vizită ar fi la Bruxelles, a declarat noul prim-ministru, Vasile Tofan, în cadrul unei emisiuni de la PRO TV.
Vasile Tofan a mai adăugat că are două cetățenii, cea a Republicii Moldova și a României, „ca toți moldovenii de bună credință", referindu-se la faptul că mai mult de o treime dintre noi avem cetățenia Republicii Moldova și a României. Mai rar se întâmplă să ai o a doua cetățenie o altă decât pe cea a României. Cetățenia mi-am luat-o foarte târziu".
Citește și: Premierul Vasile Tofan a ales purtătorul de cuvânt: Dumitru Ciorici preia funcțiaMiercuri, prim-ministrul interimar al României, Ilie Bolojan, l-a felicitat pe noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, după învestirea Guvernului și a dat asigurări că Executivul de la București va continua să sprijine Chișinăul în implementarea proiectelor bilaterale și în parcursul de aderare la Uniunea Europeană.
După ce a obţinut, aseară, votul de încredere al deputaţilor, Guvernul Tofan a depus, în această dimineaţă, jurământul de învestire. Ceremonia solemnă s-a desfăşurat la Preşedinţie, iar miniştrii au jurat să respecte Constituţia şi au plecat imediat spre Guvern, unde au planificată prima şedinţă din acest mandat. Maia Sandu l-a rugat pe premierul Vasile Tofan să se ţină de cuvânt, adică să-şi respecte promisiunile din programul de guvernare.