„Vrabia mălai visează” sau «Мечтать не вредно», a reacționat vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri, la declarația comună a regiunii transnistrene, Abhaziei și Osetiei de Sud prin care cele trei entități separatiste, ocupate de Rusia, au solicitat recent recunoașterea internațională ca „state independente” și calificarea Rusiei drept „garant al păcii și securității” în regiune.
Oficialul a subliniat, miercuri, 17 iunie, că nu poate fi vorba despre o cooperare internațională în care să fie implicate structurile nerecunoscute de la Tiraspol, pe care le-a descris drept o administrație ilegală și provizorie în raioanele de est ale Republicii Moldova.
„Nu a existat, nu există și nici nu poate exista o asemenea cooperare internațională”, a declarat Chiveri, precizând că astfel de inițiative nu au fundament juridic sau politic.
În același timp, el a adăugat că interacțiunile ocazionale ale partenerilor externi cu Tiraspolul au ca obiectiv, din perspectiva Chișinăului, susținerea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și sprijinirea procesului de reintegrare a țării.
Declarațiile vin după ce, pe 12 iunie, reprezentanții structurilor de „politică externă” din regiunea transnistreană, Abhazia și Osetia de Sud au adoptat, în cadrul unor consultări desfășurate prin videoconferință, o declarație comună prin care solicită comunității internaționale să recunoască cele trei entități drept state independente. Documentul reafirmă ceea ce semnatarii numesc „dreptul la autodeterminare” și cere statelor lumii să stabilească relații oficiale cu aceste teritorii.
În declarație, cele trei administrații separatiste pretind că procesele de constituire a propriilor „structuri statale” ar reflecta voința populației și afirmă că soluționarea conflictelor trebuie să excludă utilizarea forței.
Documentul conține și referiri favorabile la rolul Federației Ruse, descrisă de semnatari drept un „factor de menținere a păcii și securității în Europa de Est și Caucazul de Sud”.
Citește și: „Discuții complicate”. Declarațiile lui Valeriu Chiveri la încheierea întrevederii de la TiraspolLa fel ca în regiunea transnistreană, Rusia are trupe în Abhazia și Osetia de Sud.
După războiul ruso-georgian din 2008, Rusia a recunoscut unilateral independența celor două regiuni și a încheiat acorduri cu autoritățile de facto care permit prezența permanentă a militarilor ruși. Moscova menține baze militare în ambele teritorii și controlează, în mare măsură, securitatea frontierelor acestora.