Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că o mansardă de la etajul 10 al unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 75 din orașul Durlești, municipiul Chișinău, a fost cuprinsă de flăcări vineri după-amiază.
ACTUALIZARE: Premier Energy a anunțat că, la ora 21:00, a reluat furnizarea de electricitare pentru toți consumatorii afectați.
ACTUALIZARE: Echipele de intervenție au evacuat 32 de persoane, inclusiv 11 copii, din blocul afectat de incendiu.
ACTUALIZARE: Pompierii au reușit localizarea flăcărilor la ora 19:45 și continuă să lucreze pentru lichidarea completă a incendiului. De asemenea, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a anunțat că, în scurt timp, consumatorii vor fi reconectați la rețeaua de energie electrică, întrucât nu mai există pericol în procesul de intervenției a pompierilor.
ACTUALIZARE: Premier Energy Distribution informează că, vineri, 16 mai 2025, la ora 17:49, din motive de siguranță și, la solicitarea serviciului 112, au fost deconectate două linii electrice de înaltă tensiune de 110 kV – Chișinău Sculeni 1 și Chișinău Sculeni 2.
Măsura a fost necesară în contextul unui incendiu izbucnit la mansarda unui bloc de locuit situat pe strada Tudor Vladimirescu 75/1 din orașul Durlești.
În prezent, echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență acționează pentru stingerea incendiului. Totodată, echipele Premier Energy Distribution sunt implicate în manevrele de retragere din exploatare a liniilor 110 kV pentru securitatea acțiunilor de stingere a incendiului și asigurarea securității în zonă.
Au rămas fără energie electrică mai multe străzi din sectoarele Buiucani și Petricani ale mun.Chișinău, precum și localitățile Durleşti, Trușeni, Dumbrava, Ghidighici, Vatra, Ialoveni și Cojușna. Pe moment, sunt deconectați aproximativ 65.000 de consumatori.
ACTUALIZARE: Pentru coordonarea intervenției la fața locului a fost creat statul-major. În acest moment, pentru localizarea și lichidarea incendiului, la fața locului sunt antrenați 70 de pompieri și 13 autospeciale de intervenție.
Pompierii continuă să lucreze pentru localizarea arderii, fiind create trei sectoare de luptă. De asemenea, salvatorii vor efectua verificarea tuturor apartamentelor pentru a se asigura că nu se află persoane în clădirea afectată.
În misiunea desfășurată conform nivelului sporit de intervenție sunt implicate toate forțele specializate pentru gestionarea situației.
Știre inițială:
Inspectoratul a precizat că apelul a fost recepționat la ora 15:57. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost îndreptate mai multe echipe de salvatori conform nivelului sporit de intervenție.
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment, nu au fost raportate victime.