Cadouri pentru toate gusturile, chiar și pentru cei mai mofturoși, pot fi găsite în aceste zile la o expoziție-târg organizată la Centrul Expozițional din Chișinău. Evenimentul include și activități speciale, precum împodobirea Bradului "Mândria Moldovei", decorat cu produse ale expozanților. La finalul târgului, produsele din pom vor fi donate.
La târg pot fi găsite dulciuri și delicatese tradiționale de sezon, haine și accesorii, cosmetice, toate frumos împachetate. Zeci de vizitatori au trecut deja pragul târgului.
Evenimentul reunește peste 100 de comercianți și meșteșugari și își propune să ofere vizitatorilor idei variate pentru cumpărături de sărbători. Vizitatorii pot contribui și la împodobirea bradului "Mândria Moldovei".
ZINAIDA POPA, director, Centrul Expozițional: Aici suntem lângă bradul Mândria Moldovei, o acțiune pentru cei care au mai multă nevoie decât noi. Este vorba de un brad care este împodobit cu produse ale antreprenorilor noștri, care vor merge la niște centre de plasament.
Expoziția GIFT EXPO 2025 va fi deschisă până duminică, 21 decembrie.