Social

Poliția Republicii Moldova: „ Noaptea trecută pe traseul Leușeni nu au intervenit mascații. Declarațiile fermierilor sunt false”

post-img
imagine simbol

În contextul acuzațiilor aduse de către fermieri Poliției, precum că noaptea trecută pe traseul Leușeni pe care l-au blocat au intervenit mascații pentru a-l debloca, Poliția precizează că la fața locului nu au fost implicate forțele speciale și nu au intervenit mascații, iar aceste declarații sunt false.

Polițiștii responsabili de menținerea ordinii publice au fost prezenți, ca la oricare alt eveniment de acest gen, pentru a menține ordinea publică, având o comunicare cu persoanele, cu atât mai mult că în jurul orei 21:00 au început altercații pe traseu între șoferii de TIR și fermieri, informează Poliția.

„Catalogăm aceste acuzații drept o provocare în adresa Poliției, menită să dezinformeze societatea. Solicităm repetat fermierilor o conlucrare cu forțele de ordine, pentru a nu prejudicia cetățenii și activitățile acestora, dar și pentru a evita situațiile de genul celor care au fost aseară cu alți conducători auto,” se menționează în comunicat.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter