Prezența la vot Live

Datele sunt preluate în timp real de la Comisia Electorală Centrală (cec.md).

Se încarcă...
Se încarcă datele...
Electorala 2025

/LIVE/ CEC: Peste 1,5 milioane de alegători înscriși în listele electorale

post-img
CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că procesul de vot în cadrul alegerilor parlamentare desfășurate astăzi s-a încheiat.

Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman: Până la această oră s-au prezentat la urnele de vot 1596596 persoane, ceea ce reprezintă circa 52%.

imagine

imagine

imagine

Datele centralizate arată că la secțiile de votare, până la această oră, s-au prezentat la urnele de vot peste 1,5 milioane de alegători înscriși în listele electorale, ceea ce constituie o rată de participare de peste 52%.

Conform Codului electoral, alegerile parlamentare pot fi declarate valabile dacă la ele au participat cel puțin o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiții, CEC confirmă validitatea scrutinului.

La ora 21.00 și-au încheiat activitatea secțiile de votare din țară, fără să fie înregistrate întreruperi ale fluxului de votare sau alte inconveniențe legate de procesul electoral.

În străinătate, unele secții de votare rămân a fi încă deschise. După închiderea secțiilor de votare din statele în care sunt organizate, birourile de votare ale secțiilor de votare pentru votul prin corespondență vor începe procedura de numărare a buletinelor de vot recepționate prin plic.

CEC mulțumește tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a acestor alegeri: administrația publică centrală și locală, partenerilor instituționali, societății civile, mass-media și, nu în ultimul rând, fiecărui alegător.

Comisia face apel către toți cei implicați în procesul electoral, în special concurenții electorali, să aștepte încheierea procesului de votare, de numărare și anunțare a rezultatelor finale. În cazul în care există suspiciuni privind posibile nereguli, le recomandăm să folosească mecanismele legale de contestare.

Consiliile electorale de circumscripție, au la dispoziție 48 de ore de la închiderea secțiilor de votare pentru a transmite procesele-verbale privind totalizarea rezultatelor pe circumscripții. Ulterior, CEC va anunța rezultatele finale ale alegerilor. Menționăm că informațiile prezentate în această seară sunt preliminare, până la primirea documentelor electorale originale la Comisia Electorală Centrală.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter