Social

Un tren încărcat cu cereale a deraiat în sudul Republicii Moldova

reportaj TV

Un tren încărcat cu cereale a deraiat în sudul Republicii Moldova. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, pe segmentul de cale ferată Culma-Ceadâr Lunga. Potrivit responsabililor de la CFM, circulaţia pe acest tronson a fost sistată, dar va fi reluată în câteva zile. Aproximativ 50 de angajați ai CFM lucrează intens la înlăturarea consecințelor.

Trenul, cu 61 de vagoane marfare se deplasa de la stația Basarabeasca, din Sudul Republicii Moldova, spre portul Reni din Ucraina. Potrivit informaţiilor preliminare, din cauza temperaturilor extrem de înalte, şinele și-au pierdut din rezistență, iar șase vagoane s-au desprins și au deraiat, în apropiere de comuna Joltai, municipiul Comrat. Pentru a elucida cauzele și circumstanțele accidentului, la fața locului s-au deplasat reprezentanții IGSU și o comisie specială de la Calea Ferată din Moldova.



DMITRI PROHNIŢCHI şef, Serviciul Comercial CFM: „Nu au fost careva victime este vorba despre utilaj care s-a defectat. Urmează să fie create o comisie tehnică care va stabili circumstanţele exacte ale producerii incidentului."

Cele şase vagoane care s-au răsturnat erau încărcate cu câte 60 de tone de cereale. Acestea vor fi colectate şi depozitate.



DMITRI PROHNIŢCHI şef, Serviciul Comercial CFM: „Este o tehnologie şi o practică de colectare a acelor cereale. Nu s-au răsturnat multe, nu multe au ieşit din vagon, majoritatea au rămas intacte. Vor fi curăţate, încărcate şi deja conform procedurilor prestabilite se vor deplasa într-un loc anumit”.  

Potrivit reprezentanţilor CFM, circulația pe tronsonul Culma-Ceadâr Lunga va fi realansată în câteva zile.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter