Primarul orașului Comrat, Serghei Atanasov, spune că ar putea candida la funcția de bașcan al UTA Găgăuzia în condițiile în care reprezentanții sau apropiații lui Ilan Șor și-ar declara o astfel de intenție să concureze pentru postul de guvernator al regiunii.
Totuși primarul de Comrat afirmă că o decizie finală în acest sens va fi enunțată după ce instanța de judecată va pronunța o sentință definitivă în cazul Evgheniei Guțul. În prezent, interimatul funcției este exercitat de către Ilia Uzun, un alt apropiat a lui Ilan Șor, care se regăsește pe lista de sancțiuni a UE.
„Nu știu cine o să candideze, însă dacă vom avea iarăși candidați din partidul Șor sau cei care îi sunt alături, candidăm și noi. Dacă vom avea însă o candidatură care nu este împotriva Republicii Moldova, împotriva Guvernului, nu candidăm. Dacă nu găsim un astfel de candidat, vom identifica noi unul. Aici nu este vorba de funcția de bașcan, pur și simplu, nu vrem să fie așa cum a mai fost. Vedem când vom avea o decizie cu referire la alegerile pentru funcția de bașcan și decidem. Pe moment, nu știm situația, dacă particip sau nu”, a spus Serghei Atanasov în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR MOLDOVA.
Primarul a precizat că deși funcția de bașcan a fost afiliată fugarului penal Ilan Șor, primarii altor localități din autonomie nu au fost afiliați lui Șor.
„La noi, majoritatea primarilor nu au fost cu Șor. Majoritatea știu precis nu au luat nici bani, nici nimic. Avem aici cu cine discuta. Locuitorii au văzut că nu avem nici aeroport, nici tramvai, toate promisiunile lui Șor sunt minciuni”, a subliniat Atanasov.
Citește și: Ce se întâmplă cu funcția de bașcan după condamnarea Evgheniei Guțul?
Alegerile anticipate ale guvernatorului Găgăuziei vor fi organizate, cel mai probabil, anul viitor. Decizia ar urma să fie luată de către Adunarea Populară, organul legislativ de la Comrat, dar numai după ce actuala bașcană, Evghenia Guțul, va fi condamnată printr-o decizie definitivă.
Pe 5 august, Evghenia Guțul a fost condamnată de prima instanță, la Chișinău, la 7 ani cu executare pentru că a participat la finanțarea ilegală a Partidului „Șor”. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Centru, unde se examinează în prezent. După aceasta, părțile au dreptul să se adreseze și la Curtea Supremă de Justiție.
În cazul în care bașcanul este condamnat definitiv, legea prevede că postul este declarat vacant, iar interimatul este exercitat de primul adjunct. În termen de trei luni, Adunarea Populară ar urma să dispună să fie organizate alegeri pentru funcția de bașcan. Alegerile pentru Adunarea Populară urmează a fi organizate în martie 2026.