Consiliul raional Hâncești anunță că a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, 13 martie, cu votul a 28 de consilieri, cererea de demisie depusă de Dmitri Vartic din funcția de vicepreședinte al raionului.
„A fost aprobată decizia privind încetarea înainte de termen, prin demisie, a mandatului de vicepreședinte al raionului Hâncești a lui Dmitri Vartic”, menționează Consiliul raional Hâncești.
Anterior, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin a anunțat că Dmitri Vartic are statut de bănuit în dosarul privind decesul soției sale, Liudmila Vartic.
Citește și: Cazul Ludmilei Vartic, investigat de poliție ca violență în familie cu determinarea la sinucidere
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Lupan, a declarat că decesul Ludmilei Vartic este investigat prin prisma articolului din Codul Penal ce vizează violența în familie soldată cu determinarea la sinucidere.
Ministrul Sănătății a declat anterior că expertiza medico-legală arată că moartea Ludmiliei a survenit în urma căderii de la înălțime. Alte urme de violență, nespecifice căderii de la înălțime, nu au fost identificate. Potrivit ministrului, urmează și rezultatele unei expertize detaliate privind substanțele prezente în sângele victimei. În cadrul autopsiei au fost prelevate probe pentru depistarea medicamentelor, toxinelor sau altor substanțe.
Ludmila Vartic a decedat pe 3 martie, după ce s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc de locuit din Chișinău. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi fost supusă unor abuzuri din partea soțului său, Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hâncești. Femeia lucra ca educatoare la o grădiniță din Hâncești și era mamă a doi copii.