Ministerul bulgar al Apărării a anunţat luni că a trimis o unitate specială pentru a inspecta şi dezactiva o dronă care transporta explozibil şi care a aterizat duminică seara în localitatea Tyulenovo de la Marea Neagră.
În urma inspecţiei, unitatea va decide cum să se debaraseze de ea, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat, adăugând că echipa a fost trimisă la cererea guvernului regional, informează Reuters. Bulgaria este membră NATO. Oraşul turistic Tyulenovo este situat la 30 de kilometri de graniţa cu România.
Presa bulgară a relatat că o dronă care transporta explozibili a căzut duminică seara.Site-ul Nova.bg a relatat, citând martori, că drona avea o lungime cuprinsă între 3 şi 3,5 metri. Site-ul a precizat că drona avea ataşat un dispozitiv exploziv.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis duminică noaptea un mesaj RO-Alert prin care a notificat populaţia din judeţele aflate pe Dunăre, limitrofe Ucrainei, despre posibilitatea căderii unor resturi în zona românească din cauza războiului.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, a fost mesajul primit de cetăţeni.