Justiție

Alexandru Balan, judecat pentru divulgarea secretului de stat, și-a recunoscut vinovăția

post-img
Alexandru Balan

Astăzi a avut loc prima ședință de judecată în dosarul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Balan, judecat pentru divulgarea secretului de stat. Ședința de judecată s-a desfășurat cu ușile închise, iar inculpatul a participat la proces prin videoconferință.

ACTUALIZARE. Alexandru Balan a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de doi ani și șase luni.

ACTUALIZARE. Alexandru Balan și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea dosarului în procedură simplificată. 

Cauza este examinată de judecătorul Denis Guzun, iar dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Potrivit ZdG, judecătorul Denis Guzun a fost promovat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcția de magistrat pe un termen de cinci ani, în noiembrie 2018.

Acesta a ajuns în funcție în 2019 la Judecătoria Chișinău, în urma unui decret semnat de președintele de atunci, Igor Dodon, în pofida faptului că a acumulat la evaluarea profesională doar 77 de puncte dintr-o sută, fiind devansat de zece contracandidați, care au obținut un punctaj mai mare. Denis Guzun este fiul fostului judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Ion Guzun.

În 2021, Guzun risca să rămână fără funcție, dar și fără 3 milioane de lei, după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat, în cadrul procedurii de control al averii, o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile obținute în mărime totală de aproximativ 3 milioane de lei. 

Suma respectivă depășește de 23 de ori plafonul admis de lege. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 30 iunie 2021, s-a respins cererea ANI, care ulterior a contestat actul. Până astăzi, magistratul este în judecată la Curtea de Apel cu ANI.

Fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan, este cercetat și în România pentru trădare de patrie. Pe moment, el se află în arest la domiciliu.

Citește și: Trecutul fostului șef de SIS, Alexandru Balan: Calea de la „Merit Militar” la trădare

Alexandru Balan a fost reținut pe 8 septembrie 2025, la Timișoara, de procurorii români, fiind acuzat că ar fi divulgat informații secrete de stat legate de România către ofițeri KGB din Belarus. După ce a fost audiat de procurori, Curtea de Apel București a decis pe 10 septembrie plasarea lui Balan în arest preventiv.

În ziua rețineții, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova  a comunicat  că Alexandru Balan este cercetat pentru trădare prin transmitere de informații secrete de stat în formă continuată.

Potrivit anchetei, Balan este acuzat că s-a întâlnit în 2024-2025, la Budapesta, cu ofițeri de informații ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus. Asupra lui există suspiciuni că scopul acestor întrevederi au fost transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate.

La momentul reținerii lui, în septembrie 2025, surse Digi24.ro subliniau că Alexandru Bălan ar fi ajuns adjunct al șefului SIS în 2016, cu ajutorul lui Vladimir Plahotniuc.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter