Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de șeful Arena Chișinău, Sergiu Stanciu, pentru că a deținut simultan calitatea de membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al Teleradio-Moldova și cea de consilier în Consiliul municipal Orhei în perioada în perioada 14 noiembrie 2023 – 9 iulie 2024.
În declarația de avere pentru 2024, Sergiu Stanciu a trecut următoarele venituri: 18.490 de lei în calitate de redevențe achitate în folosul persoanelor fizice; 412.651 de lei în calitate de salariu de la Arena Națională SRL; 359.868 de lei ca salariu de la compania Teleradio Moldova.
În dreptul soției sale, el a indicat venituri în calitate de salariu de la Prut Internațional SRL, în valoare de 303.583 de lei, și remunerarea de la Infocus SRL în mărime de peste 8.000 de lei.
În cazul incompatibilitării de funcții, conform actului de constatare, Sergiu Stanciu, din ziua alegerii sale în calitate de consilier în Consiliul municipal Orhei, a fost obligat să renunțe la una dintre cele două calități: cea de consilier municipal sau de membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al Teleradio-Moldova în termen de 30 de zile, fapt pe care l-ar fi ignorat.
De partea cealaltă, Sergiu Stanciu consideră că nu s-a produs nicio situație de incompatibilitate, întrucât conflictul de interese a fost prevenit prin abținerea sa de la orice activitate decizională sau participativă în cadrul Consiliului municipal Orhei.
„Pe întreaga durată a mandatului, precizez că nu am participat la nicio ședință a Consiliului municipal Orhei, nu am fost membru în nicio comisie de specialitate din cadrul acestuia și nu am beneficiat de niciun avantaj sau beneficiu pecuniar rezultat din această calitate. Mai mult, la 20 iunie 2024, mi-am înaintat cererea de demisie către Comisia Electorală Centrală”, a menționat el.
În ceea ce privește funcția de secretar al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova”, Stanciu a menționat că activitatea sa a fost strict legată de atribuțiile specifice postului ocupat, fără a exista vreo legătură, influență sau intersecție cu activitatea Consiliului municipal Orhei.