De sărbători, oamenii au tendința de a cumpăra și prepara mai multă mâncare decât pot consuma și multă ajunge la gunoi. Sute de tone de deșeuri alimentare au fost deja colectate în Chișinău. Dar vine si Crăciunului pe stil vechi, iar specialiștii recomandă să fim mai raționali și să facem liste de cumpărături, pentru a evita risipa.
Multă lume a învățat că excesele nu sunt bune, iar pregătirea mesei într-un mod rațional înseamnă și sănătate, și economii substanțiale la buget.
„Sunt acele salate cu maioneză, șuba, Olivier. Acestea au cele mai mari șanse, deoarece ne preocupăm de un mod sănătos de viață și consumăm mai puțină maioneză.”
„Am fost în ospeție la sora mea și într-adevăr, masa era încărcată, jumătate dintre feluri fiind mâncate. Dar, bineînțeles, la țară au unde să dea la animale, la câinișori. Noi, în oraș, aici, facem totul în normă.”
„Am făcut masa și le-am dat și copiilor, că am două fete. Le-am servit, le-am dat și lor puțin din bucate și gata. Nu am aruncat nimic, am învățat să economisesc. Așa e viața.”
Psihologii explică excesele prin lipsa unei culturi a alimentației raționale iar sărbătorile sunt adesea concentrate pe partea materială, nu pe cea spirituală.
SVETLANA GOREA, psiholog: „Trăim cu ziua de azi că azi e sărbătoare, să trăiesc azi, deja mâine văd ce fac şi de aici şi vine toată risipa. Inclusiv asta vine la noi undeva şi din cultură. Mesele acestea doldora cu de toate, că dacă va fi un pic de spaţiu liber să nu se gândească lumea că este sărăcie.”
Salatele se strică rapid, dar produsele din carne pot fi congelate, însă cu pierderea de calitate. Sunt si riscuri pentru sănătate ce nu trebuie neglijate.
SERGIU MUNTEANU, medic nutriționist: „Fiecare component în parte se poate de păstrat şi trei zile şi patru zile iar dacă noi de acum am pus ori ulei, ori maioneză, atunci nu mai mult de 24, maxim 48 de ore, noi putem să păstrăm anume salata aceasta şi iarăşi cu condiţia că frigiderul lucrează bine. Secțiile de urgență de gastroenterologie și hepatologie sunt adesea pline din cauza acutizării pancreatitelor și gastritelor, cauzate de excesul de alimente și alcool.”
Reprezentanții Regiei Autosalubritate susțin că a scăzut cantitatea de deșeuri alimentare colectată față de anii anteriori.
ALEXANDRU BAJURA, vicedirector exploatare, Regia "Autosalubritate": „Dacă anul trecut am strâns 7500 de metri cubi, ceea ce reprezenta aproximativ 800 de tone, astăzi, după zilele de sărbători, au fost aduși 6300 de metri cubi, cu aproximativ 100 de tone mai puțin.”
Cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, specialiștii recomandă să faceți o listă de cumpărături, să evitați achizițiile când vă este foame și să cumpărați doar cantitatea necesară pentru o masa decentă de sărbătoare.