Actualitate

Votat în prima lectură: Reglementare mai clară a activităților de filantropie și sponsorizare

post-img
bani

Legea cu privire la filantropie și sponsorizare a fost modificată: regimul juridic al activităților de filantropie și sponsorizare a devenit mai clar, iar prevederile depășite și ineficiente – excluse.

Noua redacție a legii oferă definiții exacte pentru noțiunile de activitate filantropică, activitate de sponsorizare, filantrop, sponsor, beneficiar al activităților filantropice și de sponsorizare. De exemplu, activitate filantropică se va considera transferul voluntar, imparțial și necondiționat a dreptului de proprietate sau a unui atribut al dreptului de proprietate asupra unui bun, precum și executarea sau prestarea dezinteresată (gratuită sau în condiții avantajoase) a lucrărilor şi serviciilor de către o persoană fizică sau juridică, fără a cere în schimb vreo recompensă, plată sau executare a anumitor obligații şi fără a obține profit, realizate în unul din scopurile prevăzute la art.

Activitatea de sponsorizare va fi definită drept transferul dreptului de proprietate asupra unei sume de bani sau alte bunuri în baza unui act juridic, prin care părțile convin cu privire la susținerea unor activități fără scop lucrativ desfășurate de către una dintre părțile la acest act, denumită beneficiarul sponsorizării, în schimbul unor beneficii convenite de părți.

Este  revizuită și extinsă lista scopurilor activității filantropice și de sponsorizare și clarificată expres cea a potențialilor beneficiari ai acestor activități.  

Se includ reglementări mai clare cu privire la evidența și modalitatea de utilizare a donațiilor, transparența activității filantropice și de sponsorizare. De asemenea, sunt prevăzute expres  consecințele încălcării legislației privind activitatea filantropică și de sponsorizare.

Totodată, sunt abrogate prevederile referitoare la organizațiile necomerciale, inclusiv modul de creare, lichidare și de desfășurare a activității acestora.

La data intrării în vigoare a noilor reglementări va înceta înregistrarea de către autoritatea competentă a organizațiilor filantropice. Totodată, se va acorda un termen de 6 luni pentru organizațiile filantropice constituite în vederea înregistrării în altă formă de organizare permisă de legislație. La expirarea termenului indicat acestea se vor considera reorganizate de drept în asociații obștești, fundații.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter