Social

FOTO. Cei mai buni pădurari din R. Moldova şi-au demonstrat măiestria în cadrul unui concurs

post-img
eveniment

Cei mai iscusiți pădurari din republică au concurat pentru titlul de „Cel mai bun pădurar” ediţia 2024. Concursul din acest an fost organizat la Întreprinderea pentru Silvicultură Edineţ și a reunit învingătorii concursurilor similare de la entitățile silvice teritoriale din cadrul Agenției „Moldsilva”.

BFCO

Pădurarii au concurat în probe precum punerea în valoare a masei lemnoase, determinarea bolilor şi dăunătorilor pădurii, protecția florei și faunei, dar și alte aspecte din activitățile silvice cotidiene.

 

imagine

Participanții la concurs au fost apreciați de un juriu specializat constituit din silvicultori cu experiență, sub privirile ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu; directorului Agenţiei "Moldsilva", Victor Durbală; preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”, Ghenadie Grubîi; directorului General adjunct Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, Eleodor-Olavi Niţescu; inginerilor silvici Sorinel-Florin Rădulescu și Liliana Elena Radu, precum și directorului direcției Silvice Călăraşi (România), Iulian-Ionuţ Chesca.

 


BFCO

 

imagine

 

imagine

 

imagine

 Cea mai bună prestanță și titlul de „Cel mai bun Pădurar” a revenit  Anastasiei Ciobanu de la Întreprinderea Silvică Călăraşi. Angajata Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”, Natalia Șontea a ocupat locul II în clasament, iar Ilie Spânu de la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Sil-Răzeni și Cristian Hrehorciuc de la Direcția Silvică Suceava au reușit să acumuleze punctajul necesar pentru locul trei în clasamentul general al concursului.

imagine

 

imagine

 

imagine

 La finalul competiei, silvicultorii au făcut schimb de opinii despre principalele activități din sectorul forestier și au stabilit obiectivele pentru Campaniei de plantare din toamna curentă. Menționăm că în baza relaţiilor de colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, silvicultorii de pe ambele maluri ale Prutului participă la concursuri similare organizate în România şi Republica Moldova.

imagine

 

imagine

 

imagine

 „Asemenea concursuri ne permite să testăm cunoștințele angajaților Agenției și în același timp este un bun prilej pentru pădurari să facă schimb de bune practici. Interacțiunea cu colegii din România ne oferă și posibilitatea să învățăm și din practicele Uniunii Europene în domeniul silviculturii”, a declarat Victor Durbală, directorul Agenției Moldsilva.

imagine

 

imagine

 

imagine

 

imagine

 

imagine

 

imagine

 Concursul profesional se desfăşoară în fiecare an și reprezintă o verificare a cunoștințelor și capabilităților angajaților din silvicultură, iar printre participanți s-au regăsit tradițional și trei silvicultori din România. Obiectivele principale ale competiției sunt dezvoltarea și protejarea fondului forestier.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter