A fost o nouă zi de foc în Republica Moldova, cu 37 de grade Celsius în termometre. Din cauza caniculei, medicii spun că a crescut numărul persoanelor cu insolaţii şi hipertemii și ne recomandă să evităm expunerea la soare în orele amiezii şi să bem cât mai multă apă.
LIUBA MAXIM reporter TVR MOLDOVA: „În condiţiile în care temperatura afară depăşeşte 30 de grade Celsius, oamenii îşi găsesc refugiu la plaja de la Valea Morilor, unde pot să facă băi de soare şi să se scalde în lac”.
Mai greu le-a fost oamenilor care au călătorit cu transportul public în care nu funcţionau aparatele de aer condiţionat. Şi muncitorii de pe şantirere au lucrat mai greu ca în alte zile, din cauza vremii caniculare.
Mai multe persoane pe care le-am întâlnit pe stradă ne-au spus că s-au răcorit cu îngheţată sau cu băuturi răcoritoare.
Potrivit medicilor, cei mai afectaţi de temperaturile caniculare sunt persoanele în vârstă, cele care suferă de patologii cronice, vasculare, diabet zaharat sau cardiacii.
VALERIA PUŞCAŞU medic-pediatru Institutul de Medicină Urgentă: „Avem cu plângeri că ne este cald, ne sufocăm, avem temperaturi la copii mici care sunt legate din cauza plimbărilor neocordonate a mămicilor de până la ora 11 şi până la ora 15:00. Referitor la bronz, la mare rămân valabile regulile, nu putem lua tot soarele, de la ora 11:00 până la 14.00 sunt numai razele solare care ne încălzesc şi ne fac ră”.
În zilele caniculare, se recomandă să bem cât mai multă apă, să consmăm fructe şi legume, să purtăm pălării, ochelari de soare şi haine din ţesături naturale. În schimb, e bine să evitam consumul de băuturi alcoolice, ceai şi cafea. Codul Galben de caniculă expiră astăzi. De mâine, vremea se mai răcoreşte şi se aşteaptă ploi cu descărcări electrice.