Așa-zisul minister al afacerilor externe de la Tiraspol spune că pretinsele organe de drept din stânga Nistrului nu dețin informații despre aflarea deputatului Alexandr Nesterovski pe teritoriul Transnistriei. Această declarație a regimului secesionist pro-rus a fost făcută după ce Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a demonstrat că parlamentarul a fost transportat de diplomați ruși la Tiraspol.
„Mass-media a vehiculat un comunicat al Serviciului de Informații și Securitate al Moldovei din care rezultă că deputatul Alexandr Nesterovschi s-ar fi ascuns în Transnistria”, se spune într-un comunicat al pretinsului minister de externe de la Tiraspol.
Președinta Maia Sandu a afirmat luni după-amiază, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, că autoritățile Republicii Moldova au trimis deja o solicitare regimului de la Tiraspol prin care au cerut predarea lui Nesterovschi pentru executarea sentinței judecătorești.
Citește și: /VIDEO/SIS: Ambasada Rusiei l-a ajutat pe Nesterovschi să scape de închisoare
Serviciul de Informații și Securitate a dezvăluit, luni dimineață, că deputatul Alexandru Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, se află acum în regiunea transnistreană și că a ajuns acolo în aceeași zi în care judecătorii i-au propunțat sentința.
În dimineața zilei de 19 martie, el a fost transportat pe malul stâng al Nistrului de angajați ai Ambasadei Rusiei la Chișinău, cu o mașină cu numere diplomatice, care aparține misiunii diplomatice rusești.