Actualitate

Ministrul Justiţiei, procurorul general interimar și șeful CNA au participat la o dezbatere în Parlamentul European

Dezbateri la Bruxelles
Sursa video: TVR MOLDOVA

Delegaţia Republicii Moldova aflată la Bruxelles continuă seria de întrevederi cu oficiali europeni.

Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, procurorul general interimar, Dumitru Robu, directorul CNA, Iulian Rusu şi preşedintele Comisiei parlamentare juridice, Olesea Stamate, s-au întâlnit cu Benjamin Angel, director pentru impozitare directă din cadrul Direcției Generale Impozitare a Comisiei Europene.

S-a discutat despre schimbul rapid de informații dintre autoritățile de la Chişinău şi statele europene pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor. Delegaţia s-a întâlnit şi cu Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei Europene și fost Comisar European pe Justiție.

Discuţiile s-au axat pe agenda de reforme în domeniul justiției. Ieri, delegația de la Chişinău a participat la o dezbatere în Parlamentul European în care au fost prezentate progresele înregistrare în lupta împotriva corupției. La eveniment au fost şi europarlamentari ce susţin aspirațiile europene ale Republicii Moldova.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter