Social

Investiții europene la Edineț. Pe străzi vor circula opt autobuze inteligente și vor fi reabilitate staţiile de aşteptare

Investiții europene la Edineț. Pe străzi vor circula opt autobuze inteligente și vor fi reabilitate staţiile de aşteptare

Edineţ are șanse mari de modernizare. Datorită investiţiilor europene, pe străzi vor circula opt autobuze inteligente și vor fi reabilitate staţiile de aşteptare. Proiectului "Edineț-oraș cu perspectivă de viitor" este finanţat de Uniunea Europeană cu peste 4 milioane de euro şi este implementat de autorităţile locale în parteneriat cu primăria municipiului Alba-Iulia din România.

Cele 8 autobuze inteligente sunt dotate cu echipamente de ultimă generaţie ce fac posibile mai multe modalități de plată pentru bilete. Costul unei călătorii va fi de 5 lei.

"Suntem bucuroși că vom avea transport nou și vom fi mai moderni. Suntem mulțumiți."

"Avem microbuze vechi și nu prea confortabile. Aici eu văd că sunt mai multe locuri, mai comode. Este frumos, avem semafoare, autobuze, e wow!" Proiectul "Edineţ – oraş cu perspectivă de viitor" a fost demarat acum trei ani şi include modernizarea servicilor publice, digitalizare și tehnologii prietenoase mediului.

CONSTANTIN COJOCARU primar, Edineț: Un alt serviciu este citirea la distanță a contorului apă și canalizare – aproape 500 de mii de euro, alți 600 de mii au fost repartizați pentru iluminatul public.

Tot în cadrul proiectului a fost elaborat și Planul Urbanistic General al orașului în format digital. Autoritățile au achiziționat și echipamente moderne pentru gestionarea mai eficientă a zonelor verzi din oraș.

EXCELENŢA SA JANIS MAZEIKS ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: Uniunea Europeană a oferit peste 4 milioane de euro pentru a susține dezvoltarea urbană a municipiului prin intermediul acestui proiect, implementat de primăria Edineț în parteneriat cu primăria Alba Iulia.

Tot astăzi, a fost inaugurat şi ghişeul unic din municipiul Edineţ.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter