Lituania va închide încă două puncte de trecere de la frontiera sa cu Republica Belarus din raţiuni de securitate, a decis miercuri guvernul de la Vilnius, informează dpa.
Punctele de trecere de la Lavoriskes şi Raigardas se vor închide pe 1 martie, până la noi dispoziţii, scrie ziare.com.
Aceasta înseamnă că vor mai rămâne deschise doar două dintre cele şase puncte de trecere a frontierei de aproape 680 de kilometri dintre Lituania - stat membru atât al Uniunii Europene, cât şi al NATO - şi statul autoritar vecin Belarus.
Ministrul de interne al Lituaniei, Agne Bilotaite, a spus că decizia este menită să asigure controale mai bune asupra fluxului de bunuri, transport şi persoane la frontieră şi să contracareze tentativele de a importa şi exporta bunuri aflate sub incidenţa sancţiunilor şi de contrabandă.
Guvernul de la Vilnius a închis înainte de aceasta, în vara lui 2023, punctele de trecere de la Sumskas şi Tverecius.
Aceasta înseamnă că doar punctele de trecere de la Medininkai şi Salcininkai rămân deschise, însă persoanele care se deplasează pe jos şi cu bicicleta nu vor mai putea traversa frontiera pe la aceste puncte de trecere.