Episcopia Cetății Albe-Ismail, eparhie ce a avut un rol important la consolidarea Ortodoxiei și a valorilor spiritualității neamului nostru în Sudul Basarabiei, a împlinit pe data de 10 martie 100 de ani de la înființare. Cu această ocazie, distinse personalităţi de pe ambele maluri ale Prutului au participat la o conferinţă științifică.
Evenimentul a fost organizat de Episcopia Basarabiei de Sud, succesoarea Episcopiei Cetății Albe-Ismail, împreună cu Universitatea de Stat ,,B.P. Hasdeu” din Cahul și Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

Preasfinţitul părinte Veniamin spune că în sudul Basarabiei au activat ierarhi foarte bine pregătiţi, oameni duhovniceşti cu experienţă de viaţă, mari teologi şi, în acelaşi timp, oameni cu suflet care au încercat să consolideze ortodoxia. Este de datoria noastră să ducem mai departe patrimoniul pe care ei l-au transmis bunicilor noştri născuţi în perioada interbelică şi care au făcut ca să ne cunoaştem credinţa şi istoria neamului românesc.

PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud: ,,Avem un nou început pentru că prezenţa unui Ierarh în Eparhie presupune cunoaşterea realităţilor şi dinamizarea vieţii bisericeşti. Mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care şi-a manifestat purtarea de grijă permanentă faţă de noi şi Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Petru care este născut în partea de sud şi are o afinitate pentru această zonă. De asemenea, trebuie să mulţumesc Guvernului României şi în special Secretariatului de Stat pentru Culte pentru finanţarea multora dintre proiectele noastre aflate în construcţie.”

Unde este libertate, unitate și comuniune, se pot face lucruri bune și durabile, a menționat preotul Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stănilaoeˮ Iași.

În cei cinci ani de păstorire, PS Veniamin a reuşit să schimbe multe lucruri şi să consolideze relaţia dintre biserică, autorităţile publice locale şi mediul academic, spun toţi cei care îi cunosc activitatea.

Preot Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stănilaoeˮ Iași: “Este un Ierarh vrednic originar din aceste ţinuturi dar care s-a format în România şi cunoaşte foarte bine situaţia de pe ambele maluri ale Prutului.”

Echipa emisiunii ,,În slujba binelui” a fost prezentă la eveniment şi emisiunea din această duminică, 19 martie, o vom dedica acestei aniversări.
Autorul proiectului televizat ,,În Slujba Binelui” este jurnalista Tatiana Slivca.
Emisiunea „În Slujba binelui” este difuzată la TVR MOLDOVA - duminică, ora 08.30, (reluare, sâmbătă, ora 13.30), la TVR INTERNAȚIONAL - duminică, ora 09:30 şi la TVR CULTURAL - sâmbătă, ora 08:00 (reluare, duminica, ora 07:30)