TV Network
Canalele TVR
Dosare

Dodon cere CC să suspende examinarea dosarului „Sacoșa” la CSJ: Ce prevederi a contestat?

post-img
Igor Dodon

Fostul președinte Igor Dodon a sesizat Curtea Constituțională și a cerut suspendarea examinării dosarului său „Sacoșa”, de la Curtea Supremă de Justiție până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. Sesizarea a fost depusă la 18 august 2026 și vizează prevederi din articolul 39 pct. 2) din Codul de procedură penală.

Potrivit sesizării, Dodon a contestat norma care stabilește competența Curții Supreme de Justiție de a judeca în primă instanță cauzele penale ale unui fost președinte al Republicii Moldova, după încetarea mandatului.

În opinia lui Dodon, menținerea cauzei la CSJ creează o problemă de constituționalitate, deoarece fostul șef al statului nu mai deține funcția care justifică o asemenea competență specială a instanței supreme.

În sesizarea adresată Curții Constituționale, Igor Dodon solicită examinarea constituționalității prevederilor contestate și suspendarea examinării dosarului său până la soluționarea cauzei constituționale.

Igor Dodon susține că, dacă norma în baza căreia cauza este examinată de CSJ va fi declarată neconstituțională, continuarea procesului în această instanță ar putea produce consecințe juridice greu de remediat.

El argumentează că norma privind competența CSJ trebuie analizată prin prisma statutului constituțional al președintelui Republicii Moldova. Potrivit lui, după încetarea mandatului, fostul președinte nu ar trebui să fie judecat în primă instanță de Curtea Supremă doar în virtutea faptului că a deținut anterior această funcție.

Astfel, sesizarea ridică problema diferenței dintre președintele aflat în exercițiul mandatului și fostul președinte, precum și a instanței competente să examineze o cauză penală după încetarea mandatului.

Dosarul în care Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală se află pe rolul CSJ de circa 4 ani. Fostul președinte contestă legalitatea examinării cauzei de instanța supremă.

Avocații lui Igor Dodon susțin că dosarul nu trebuia examinat direct de Curtea Supremă de Justiție și acuză instanța că a respins ilegal demersurile apărării.

„Atunci când a fost pornit și a fost trimis în judecată acest dosar penal domnul Dodon nu era președinte al Republicii Moldova. Era fost președinte, în lege lipsește așa noțiune fost președinte. Curtea Supremă a refuzat, absolut ilegal, fiindcă condițiile în care o astfel de cerere se refuză sunt indicate în lege”, a declarat PETRU BALAN, avocatul lui Igor Dodon. 

Într-o emisiune de la  Realitatea,  din 11 august 2026, Igor Dodon a declarat: „Dosarul împotriva mea, care este examinat în prezent la Curtea Supremă de Justiție: indiferent de decizia care va fi pronunțată, aceasta va fi ilegală și neconstituțională. Acum patru ani, când dosarul a fost transmis în instanță, eu nu mai eram președinte în exercițiu. Prin urmare, cazul trebuia să fie examinat de instanța de fond. Însă dosarul a fost trimis direct la Curtea Supremă de Justiție, ca și cum aș fi fost în continuare președinte în exercițiu".

Dosarul „Sacoșa" a ajuns pe masa magistraților Curții Supreme de Justiție în octombrie 2022. De atunci, completul de judecată s-a modificat de opt ori. Noul complet a fost format în noiembrie 2025 și a reluat examinarea dosarului de la zero.

Igor Dodon era așteptat în fața magistraților pe data de 24 august. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter