Un tânăr de 19 ani va ajunge după gratii după ce a incendiat automobilul unui echipaj de poliție, anunță Procuratura Strășeni, oficiul Călărași.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, incidentul a avut loc în noiembrie 2025. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Călărași i-au întocmit inculpatului un proces-verbal contravențional pentru comiterea mai multor încălcări din domeniul circulației rutiere. Totodată, a fost dispusă ridicarea unității de transport a acestuia.
În scop de răzbunare și pentru a împiedica activitatea polițiștilor, tânărul a împrăștiat o substanță inflamabilă dintr-o butelie și a incendiat partea din față a unui automobil al oamenilor legii. Mașina era parcată în apropierea unui autobuz școlar. Datorită intervenției rapide a persoanelor aflate la fața locului, a fost evitată extinderea incendiului.
Instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a unei treimi din pedeapsă, astfel încât un an și șase luni vor fi executați în penitenciar.
Inculpatul și-a recunoscut vina. Sentința poate fi atacată cu recurs.