Politic

Nicu Popescu: "Turul doi nu este doar despre alegerea unui președinte, ci despre viitorul european al R. Moldova"

post-img
Nicu Popescu
Sursa foto: facebook

Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a subliniat importanța alegerilor prezidențiale pentru direcția europeană a Republicii Moldova.

"Acum o săptămână, cetățenii au votat pentru includerea obiectivului european în Constituție. În ciuda apelurilor la boicot, îndemnurilor de a vota „nu”, cumpărării de voturi și unei campanii intense de dezinformare, s-a ajuns la un rezultat de 50.4%", a transmis fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

Popescu a criticat ipocrizia unor candidați care au boicotat referendumul constituțional, iar acum solicită unitate pro-europeană.

"Și totuși, iată-ne acum, în turul doi al alegerilor, la dezbateri, când un candidat propune brusc semnarea unei declarații comune pentru a susține direcția europeană a țării. Ieri, boicotau referendumul din resentimente personale, azi, își doresc declarații de unitate pro-europeană. Asta este cel puțin neserios. 

Turul doi nu este doar despre alegerea unui președinte, este despre continuarea parcursului nostru european. Pentru cei care au ales să se abțină, este momentul să facă un pas în față și să corecteze cursul - pentru un viitor european clar!", menționează fostul șef al diplomației de la Chișinău.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter