O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Alina Iancu va efectua o vizită la Chișinău în perioada 1‐11 octombrie 2024.
Misiunea FMI va purta discuții în contextul a celei de-a șasea evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și evaluări și a doua a programului susținut prin Mecanismul de finanțare sunt pentru reziliență și sustenabilitate. (RSF) .
Potrivit comunicatului instituției, scopul principal al experților FMI este de analiză a evoluțiilor recente din economie, a evalua perspectivele și riscurile la nivel macroeconomic și a se informa despre progresul atins în implementarea acțiunilor convenite în cadrul programului susținut de FMI.
Programul autorităților din R. Moldova, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, are o durată de 40 luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai 2022 a fost majorat volumul total de creditare până la circa 805 milioane dolari SUA (594,3 milioane drepturi speciale de tragere (DST)), din care circa 608 milioane dolari SUA (449,1 milioane DST) au fost deja debursate. În afară de aceasta, în decembrie 2023 a fost aprobat un program nou, susținut prin mecanismul de finanțare RSF, în valoare de circa 175 milioane dolari SUA (129,4 milioane DST), din care au fost deja debursate circa 44 milioane dolari SUA (32,3 milioane DST). Finanțarea în baza ECF prevede o rată anuală a dobânzii de zero la sută, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de zece ani, iar finanțarea în baza EFF prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST, un termen de rambursare de zece ani și o perioadă de grație de patru ani și jumătate. Finanțarea în baza RSF are un termen de rambursare de 20 ani și o perioadă de grație de zece ani și jumătate, pe parcursul căreia nu se achită suma principală.