Două aparate de zbor suspecte au fost găsite, astăzi, în Republica Moldova. Primul dispozitiv a fost descoperit, în această dimineaţă, în gospodăria unui locuitor al satului Fîrlădeni, raionul Căuşeni. Cu puţin timp în urmă, un aparat de zbor asemănător a fost depistat în satul Borosenii Noi, raionul Râșcani. În cele două localităţi au ajuns echipaje de genişti şi poliţişti.
Prima alertă a fost dată în această dimineaţă, în jurul orei 10:00, în raionul Căuşeni.
DANIELA DANILOVA jurnalist TVR MOLDOVA: Drona a căzut aici, în grădina unui locuitor din satul Farladeni. Proprietarul spune că aparatul de zbor avea aproximativ 1,5 metri si l-a găsit în jurul orei 5 dimineata.
La Fîrlădeni au intervenit toate serviciile specializate, iar angajaţii Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP au investigat aparatul de zbor. Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi căzut la ora cinci dimineața.
SIMION CRAVCENCO proprietar gospodărie: Aici era drona. Cu o lungime de aproape 2 metri. Iar câinele lătra şi m-am apropiat, credeam că se duce lumea la piaţă, de aia lătra. Şi când m-am uitat aici era drona.
Incidentul a alarmat sătenii.
"Nimic nu am auzit. Am auzit cum se ridica pe aici primarul, poliţia. Mă gândeam că s-o fi întâmplat ceva, noi suntem cumetri cu mămica lui care stă în casă."
"Am auzit dar mai mult nu ştiu, eram cu copilul pe acasă. Şi chiar îmi făceam griji că sunt copiii, sunt case de locuit, sunt grădini. V-a speriat? Da, suntem aproape de conflict."
"Numai am auzit după ce am văzut maşinile. Dar faptul că a căzut o dronă chiar ne-a speriat, e normal."
Dispozitivul a fost preluat de specialişti. Inspectoratul general al Poliţiei a anunţat, printr-un comunicat de presă, că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip "Shahed", de origine rusească. Acesta nu avea atașat explozibil. Preliminar, ar fi făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte. Oamenii legii susţin că nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. La această oră, forţele de ordine şi reprezentanţii Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare fac cercetări la Rîşcani.