Politic

Președintele Maia Sandu: "Autoritățile vor face tot ce le stă în puteri pentru a asigura securitatea țării"

post-img
Maia Sandu

Preşedintele Maia Sandu a spus că "autorităţile vor face tot posibilul pentru asigurarea securităţii ţării". Potrivit agenţiei Infotag, ea a declarat acest lucru luni, la o conferinţă de presă susţinută în comun cu preşedintele georgian, Salome Zurabishvili.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor despre încălcarea spaţiului aerian din R. Moldova de către rachetele ruseşti care au fost lansate săptămâna trecută de la Marea Neagră spre vestul Ucrainei, ea a spus că "instituţiile statului sunt responsabile de asigurarea securităţii ţării încă din primele zile de război din Ucraina".

"Securitatea cetăţenilor noştri este una dintre cele mai importante măsuri luate de autorităţile noastre încă din primele zile de război. Am solicitat sprijinul partenerilor internaţionali. Avem discuţii bune pe această temă, iar când vom avea acţiuni concrete, vom anunţa despre ele. Vreau să ştiţi că siguranţa oamenilor este cel mai important lucru pentru noi. Dar dacă Rusia îndrăzneşte cumva să încalce securitatea sau suveranitatea Republicii Moldova, atunci vom lua toate măsurile de protecţie", a spus Sandu.

Răspunzând la aceeaşi întrebare, preşedintele Georgiei a declarat că "încălcarea spaţiului aerian înseamnă încălcarea suveranităţii ţării".

"Pentru noi, acest lucru nu este nimic nou, deoarece ne confruntăm de mult timp cu agresiunea Rusiei. Aceasta este o altă încercare a Rusiei de a întoarce din drum. Dar noi ne-am făcut alegerea noastră, vom urma calea integrării europene cu şi mai multă încredere", a spus Zurabishvili.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter