România va oferi si in acest an întreaga cantitatea de gaz metan necesară zilnic pentru consumatorii din Republica Moldova. Romania este acum principalul furnizor de gaz, după aproape 3 ani de când Moldova nu mai este dependentă de gazul rusesc. Potrivit ministrului Energiei Sebastian Burduja, în aceste zile, România exportă în Republica Moldova aproape 3,5 milioane de metri cubi de gaz zilnic, în funcţie de necesităţi.
Volumul de gaz oferit de România a atins nivelul maxim de până acum și anume 3,7 milioane metri cubi. Toată cantitatea este folosită pentru consumul zilnic al cetăţenilor Republicii Moldova.
SEBASTIAN BURDUJA Ministrul Energiei al României: Am datele de la Transgaz. Şi nu înseamnă că este doar gaz din România. Pot fi contracte încheiate de parteneri comerciali din Republica Moldova care a aduc acest gaz oricum prin România. Prin conducta Iași-Ungheni-Chişinău vine. 3,4 milioane de metri cubi, asta sunt datele de astăzi şi avem inclusiv pe fiecare partener comercial în parte ce cantităţi a solicitat.
Și directorul Energocom, Victor Bînzari, confirmă că achiziţia de gaz din România este cea mai bună ofertă de pe piaţă.
VICTOR BÎNZARI director general interimar S.A. Energocom: „Paradoxal, așa e că toată lumea spune că noi avem gaz rusesc. Dar, de fapt e din România. În această perioadă, prețurile de gaze în România sunt cu mult mai mici decât cotațiile TTF, care sunt la burse. Energocom are un contract cu MoldovaGaz pentru luna octombrie şi, desigur, cea mai bună ofertă pentru luna octombrie a fost oferită de o companie care este și una dominantă în România cu extragerii de gaze naturale. Într-o zi poate să cumpere 1 milion, altă zi doar jumătate. Și mai mult că atât contează foarte mult și timpul de afară. Importul de gaze se face prin conducta Iași-Ungheni deoarece, din punct de vedere logistic, este cea mai ieftină rută de a cumpăra din România spre Republica Moldova.”
De la 1 octombrie, Republica Moldova cumpără din România şi o energie electrică, de la producătorul NuclearElectrica. Prețul de achiziţie este de 400 RON/MWh, sumă plafonată printr-o ordonanță de urgență. Mai mult, părţile au stabilit că, volumul achizițiilor va fi majorat, în funcţie de necesităţile Republicii Moldova.
SEBASTIAN BURDUJA, ministrul Energiei al României: Suntem pregătiți şi indiferent ce se va întâmpla aveți garanția că lucrurile vor fi în bună regulă. Şi având în vedere că un preţ plafonat este un sprijin mai mare atunci putem păstra aceleaşi condiţii.
În luna septembrie, ministrul Energiei din republica moldova, Victor Parlicov, declara că suspendarea tranzitului de gaze prin Ucraina poate duce la oprirea producției de energie electrică la Centrala de la Cuciurgan. În acest caz, Chișinăul va trebui să caute o alternativă pe piața europeană. La sfârșitul anului 2024, expiră contractul de tranzit al gazului din Rusia prin Ucraina, spre Europa iar Kievul a reiterat că nu va accepta o prelungire a contractului. De aproape doi ani, consumatorii de pe malul drept al Nistrului nu mai folosesc gazul rusesc care este consumat doar de locuitorii regiunii transnistriene. Totuşi, gazul rusesc, care tranzitează Ucraina, este folosit la producerea energiei electrice de către Centrala de la Cuciurgan, energie care este apoi achiziţionată de Chişinău. În prezent, 80 la sută din energia electrică folosită a malului drept al Nistrului este achiziționată de la Centrală de la Cugiurgan din regiunea transnistreană.