Actualitate

/VIDEO/ Macron vorbește româna, alături de Nicușor Dan, la Paris

post-img
Emmanuel Macron, Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan se află într-o vizită oficială în Franţa și a avut o întrevedere cu omologul său Emmanuel Macron, la Palatul Elysee.

Într-un video publicat pe rețelele sociale, președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus că este fericit să-l primească pe șeful statului român, Nicușor Dan, la Paris.

Apoi a adăugat în limba română: „Bine ai venit și trăiască prietenia dintre România și Franța."

Președintele României, Nicușor Dan, i-a mulțumit omologului francez pentru invitație și a adăugat: „Cred că avem un parteneriat solid și că există spațiu pentru a-l consolida în domeniul securității, economiei și schimburilor culturale".

Marți, Nicuşor Dan s-a întâlnit cu primarul Parisului, Anne Hidalgo. O întâlnire la care a participat și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, care face parte din delegația președintelui Nicuşor Dan.

Tot marți dimineață, a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai unor companii franceze. Au fost 22 de companii invitate, plus oameni de afaceri români din domeniul aerospațial și al infrastructurii.

De asemenea, Nicuşor Dan a participat la ceremonia de inaugurare a Aleii „Nicolae Titulescu” în Parcul Monceau din Paris.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter