.Ploile şi vântul au făcut, ieri, ravagii în nordul Republicii Moldova. Zeci de copaci au fost doborâţi, iar în raionul Glodeni, unele ţevi de gaz şi fire electrice au fost distruse. Şi acoperișurile mai multor blocuri şi case au fost luate de vânt sau avariate. Nicio persoană, însă, nu a suferit.
TATIANA MUNTEAN, ofiţer de presă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: „Angajații IGSU au intervenit și în raionul Dondușeni. Aici, în localitatea Țaul, vântul a deteriorat 30% din suprafața acoperișului a unui bloc locativ cu 5 nivele, dar și acoperișurile a 4 case particulare și a 2 garaje. De asemenea, rafalele de vânt au smuls acoperișul unui magazin alimentar, iar în urma prăbușirii unui copac a fost deteriorat un garaj și un microbuz. În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 23 de cazuri pentru a defrișa copacii dîn urma rafalelor de vânt în toată țara. Intervențiile au avut loc în 15 raioane, printre care Bălți, Strășeni, Cimișlia, Hâncești, Edineț, municipiul Chișinău”. Comisiile pentru situații excepționale lucrează în raioanele unde au fost înregistrate pagube serioase, pentru a le evalua.
Şi drumarii au fost mobilizați prompt pentru a interveni la curățarea şoselelor naționale. Pe şapte drumuri publice, din Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni, au fost acumulări de apă şi noroi, iar unii copaci au fost smulşi de vânt.