Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj adresat femeilor Republicii Moldova în care menționează că „votul vostru – femeile puternice care au ținut vie Moldova – este un vot pentru tinerii care ne calcă pe urme, pentru toți copiii care se nasc în țara noastră".
„Majoritatea femeilor Moldovei, născute în anii 40, 50, 60, au dus toată viața în spate cea mai grea putere, puterea sacrificiului. Dacă și-ar povesti istoriile, ar părea imposibile. Nu le întreba nimeni cum se simt, dacă mai pot, dacă reușesc și în ogradă, și la lucru, și cu copiii, și la făcut sute de borcane de dulceață nopțile", transmite șefa statului.
Maia Sandu adaugă că anume sacrificiul tăcut al femeilor a crescut o generație ce și-a dobândit independența și iată își croiește drumul european.
„O generație care tot mai puțin știe ce înseamnă să ai un palton 15 ierni, să ai lumină două ore dimineața și două ore seara și apă caldă când o da Dumnezeu. Și ar fi bine să nu știe niciodată", spune Maia Sandu.
„Noi vă spunem mulțumesc și vă spunem că avem nevoie de voi în continuare. Sacrificiul vostru a venit dintr-o forță imensă, grija față de copii, iar acum viitorul lor este în pericol. Vă rog, pentru ei, pentru noi toți, ajutați-ne să apărăm viitorul copiilor. Votul vostru, femeile puternice care au ținut vie Moldova, este un vot pentru tinerii care ne calcă pe urme, pentru toți copiii care se nasc în țara noastră", conchide șefa statului.
Pe 28 septembrie 2025, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urne pentru a-și exprima votul. Pe buletinul de vot la scrutinul parlamentar se regăsesc 23 de partide politice și candidați independenți.