Conducerea Ministerului Apărării, prin vocea secretarului de stat Sergiu Plop, a cerut demiterea șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc. Decizia finală va fi luată de președintele Maia Sandu.
Ministerul Apărării a precizat că propunerea cabinetului de miniștri vine în contextul expirării contractului acestuia, care se încheie în luna octombrie 2024. Generalul Eduard Ohladciuc nu a fost de găsit pentru a-şi spune punctul de vedere.
Acesta este comandant al Armatei Naționale și șeful Marelui Stat Major din noiembrie 2021, după demiterea generalului de brigadă Igor Gorgan, în urma unui scandal de spionaj.
Amintim că, în iunie 2024, autorii unei investigații "The Insider" susțineau că au intrat în posesia corespondenței electronice duse de oficialul armatei basarabene cu un şef al spionajului din Rusia. Din mesaje reieșea că Gorgan ar fi raportat în mod regulat despre situația politică internă din Republica Moldova și ar fi transmis date despre vizitele reprezentanților ministerului ucrainean al Apărării. La scurt timp, PCCOCS a iniţiat o cauză penală privind transmiterea de informaţii privind sistemul național de apărare.