Punctul de trecere a frontierei Palanca–Maiaki–Udobnoe este închis temporar, după ce în bagajul unui cetățean al Republicii Moldova a fost depistat un obiect ce prezintă riscuri de securitate. Potrivit surselor TVR MOLDOVA, bărbatul ar fi transportat aproximativ un kilogram de trotil.
Potrivit Poliției de Frontieră, bărbatul circula cu un autocar ce efectua cursa regulată Chișinau - Odessa.
La fața locului acționează echipele specializate pentru înlăturarea oricăror pericole.
Cetățenii care și-au planificat călătoria prin acest punct de trecere sunt îndemnați să ia în calcul timp suplimentar pentru traversare și să utilizeze ruta alternativă - PTF Tudora.