Doi copii, o fată de 15 ani și un băiat de 12 ani, au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Cei doi se scăldau în iazul orășenesc din Orhei, fără supravegherea unui matur.
Potrivit salvatorilor, cei doi au intrat în apă separat. La un moment dat, salvatorii au observat că fata dădea semne că se îneacă. Un salvator voluntar a reușit să ajungă la minoră și a adus-o în siguranță la mal, unde copilul a primit îngrijirile necesare.
Peste câteva minute, a fost salvat cel de-al doilea copil, un băiat care s-a aventurat în apă nesupravegheat. Angajații stației de salvare au reușit să scoată copilul conștient, dar în stare de șoc. Medicii aflați la fața locului i-au acordat îngrijirile de rigoare.
Pentru moment, viața copiilor este în afara pericolului. În acest context, IGSU îndemnă repetat maturii să supravegheze strict copiii, în special în preajma bazinelor acvatice.
Salvatorii reamintesc că scăldatul minorilor fără supraveghere poate deveni fatal. De la începutul anului 2025, douăzeci de persoane, inclusiv patru minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova.