Extern

Ținte de top. Cum reușesc ucrainenii să elimine atât de mulți lideri militari ruși

post-img
Soldat ucrainean, război în Ucraina
Sursa foto: facebook/zelenskiy.official

Rusia a pierdut un număr semnificativ de generali și comandați militari în timpul celor 19 luni de conflict cu Ucraina, “o realizare remarcabilă” a forțelor armate ale guvernului de la Kiev, cred analiștii, afirmând că, prin eliminarea acestora, ucrainenii încearcă să submineze capacitatea armatei ruse de a continua războiul în mod eficient. Cel puțin 15 generali ruși și sute de ofițeri superiori ar fi fost uciși de ucraineni în timpul confruntărilor declanșate la 24 februarie 2022, când președintele Vladimir Putin a declanșat invazia nejustificată a Ucrainei, scrie g4media.ro.

Misterul unui amiral

Ucraina a afirmat luni că l-a ucis pe comandantul flotei ruse a Mării Negre într-un atac fără precedent cu rachete britanice cu rază lungă de acțiune Storm Shadow asupra cartierului general al marinei din Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în urma invaziei din 2014. Atacul a avut loc săptămâna trecută.

“Treizeci și patru de ofițeri au fost uciși, inclusiv comandantul flotei din Marea Neagră. Alți 105 ocupanți au fost răniți. Sediul este ireparabil,” au declarat forțele speciale ucrainene într-un comunicat pe rețelele de socializare.

“Comandantul Flotei ruse a Mării Negre, amiralul Viktor Sokolov, a murit în urma atacului cu rachete asupra sediului Flotei, alături de alți 34 de ofițeri. Alți 105 au fost răniți. Clădirea nu este potrivită pentru restaurare,” a scris și Anton Gherașcenko, consilier al Ministerului Afacerilor Interne din Ucraina.

Sokolov a fost numit în funcție la jumătatea lui iulie 2022, la doar câteva luni după ce Ucraina a scufundat cu succes Moskva, nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, în aprilie anul trecut.

La doar o zi însă după anunțul făcut de Ucraina, comandantul Flotei ruse a Mării Negre a apărut în imagini distribuite de Ministerul rus al Apărării. Amiralul Sokolov a fost prezentat în uniformă militară participând prin legătură video la o reuniune care a avut loc marți și care a fost prezidată de ministrul apărării, Serghei Șoigu.

 Miercuri dimineață, un post de televiziune administrat de Ministerul rus al Apărării a difuzat un interviu cu Sokolov – a doua înregistrare video care apare cu acesta în 24 de ore. De data aceasta, amiralul Sokolov vorbește în înregistrare – spunând că flota din Marea Neagră operează eficient, fără însă să facă nicio referire la atacul de vinerea trecută asupra cartierului său general din Sevastopol.

Analiștii au afirmat că, dacă filmarea este într-adevăr nouă – deoarece ea nu poate fi datată din surse independente – ar contrazice afirmația anterioară a Ucrainei potrivit căreia amiralul Sokoloov a fost ucis în atacul cu rachete din 22 septembrie.

Ca răspuns la primul videoclip publicat de autoritățile rusești, forțele speciale ucrainene au reacționat pe Telegram: “Deoarece rușii au fost forțați de urgență să publice un răspuns cu Sokolov presupus în viață, unitățile noastre clarifică informația.”

La rândul său, grupul de tip think tank Institute for the Study of War a afirmat că rămâne “neclar” dacă comandantul flotei rusești din Marea Neagră a fost sau nu ucis. “ISW nu este pregătit în acest moment să facă o evaluare cu privire la autenticitatea imaginilor filmate de către Ministerul rus al Apărării cu Sokolov sau cu privire la statutul lui Sokolov pe Pământ,” a precizat institutul.

Kremlinul încă nu a confirmat sau infirmat uciderea raportată a lui Sokolov, dar dacă va fi confirmată, aceasta ar marca unul dintre cele mai importante decese în rândul armatei Rusiei în războiul de 19 luni, a scris Newsweek.

Ea nu vine însă deloc ca o surpriză. Loviturile precise ale forțelor ucrainene au eliminat, în cele 19 luni de conflict, figuri cheie din conducerea militară a Rusiei. Publicația a scris că Moscova a pierdut un număr mare de generali și comandanți de top în conflict, printre aceștia putând fi inclus acum și șeful Flotei Ruse de la Marea Neagră. Aceasta, bineînțeles, dacă afirmațiile Kievului se confirmă, amiralul Viktor Sokolov este mort, iar înregistrările cu el difuzate de presa oficială de la Moscova în ultimele zile sunt mai vechi decât recunoaște Kremlinul și decât încearcă să ne convingă oficialii ruși. (Moscova confirmă rar moartea ofițerilor săi superiori.)

“O realizare remarcabilă”

Eforturile ucrainene de a decapita conducerea militară a Rusiei au fost remarcate de experți occidentali. De exemplu, fostul comandant NATO, generalul american James Stavridis, a postat pe X că atacul de la cartierul general al Flotei ruse din Marea Neagră este “o realizare remarcabilă” prin care Ucraina “elimină un lider militar rus foarte important și mulți dintre subalternii săi.”

“Prin eliminarea înalților comandanți militari ruși care oferă de obicei scop, motivație și direcție (forțelor lui Putin), Ucraina încearcă să submineze capacitatea armatei ruse de a continua războiul în mod eficient,” a afirmat și Federico Borsari, bursier al Programului Transatlantic de Apărare și Securitate la Centrul pentru analiza politicilor europene (Center for European Policy Analysis – CEPA).

Aceasta este “parte a unei strategii mai ample de a perturba rețeaua de comandă și control a inamicilor lor, cu scopul final de a degrada semnificativ capacitatea forțelor ruse de a planifica și conduce operațiuni coordonate,” a declarat Borsari.

Viktor Kovalenko, un fost soldat și jurnalist ucrainean, a declarat pentru Newsweek că pentru armata rusă, fiecare pierdere a unui ofițer militar de vârf creează “un haos temporar localizat,” deoarece unitățile lor “nu sunt antrenate și nici măcar nu li se permite să manevreze în mod autonom.”

La rândul lor, fostul comandant al Armatei Statelor Unite în Europa, generalul-locotenent în retragere Ben Hodges, a afirmat că atacurile ucrainene care vizează lideri militari de vârf îngreunează în mod semnificativ operațiunile armatei ruse în război.

“De fiecare dată când eliminați un lider superior, probabil că veți afecta o grămadă de oameni din jurul lui, cel puțin în acest mediu, care are un efect cumulativ semnificativ,” a spus Hodges. “(Eliminarea acestuia) încetinește capacitatea rușilor de a reacționa, de a anticipa. Le perturbă planificarea, pentru că acum trebuie să reconstruiască, trebuie să refacă sau să găsească un nou loc.”

Atacarea, de către Ucraina, a unor înalți comandanți militari ruși, precum și atacul asupra sediului Flotei Mării Negre din Crimeea fac parte dintr-o “operațiune mai mare, foarte sofisticată, pe mai multe domenii,” care pune presiune asupra Statului Major al Rusiei, a conducerii ruse și a apărării aeriene a Rusiei, a afirmat Hodges.

“Dacă ar fi eliminați mai mulți comandanți subordonați și personal superior, acest lucru va avea un efect. Aceasta este o mare parte din comanda și controlul, planificarea, capacitatea de coordonare a Flotei Mării Negre, care este deja sub presiune. Și acum tocmai au pierdut o grămadă de oameni cu experiență,” a adăugat Hodges.

“Dacă moartea amiralului Sokolov se confirmă, este demn de remarcat în cel puțin două privințe,” a declarat și Rajan Menon, expert european în apărare din cadrul grupului de reflecție Defense Priorities. “În primul rând, Rusia a pierdut deja un număr semnificativ de ofițeri în acest război și, prin urmare, această ultimă pierdere reprezintă o parte a unei tendințe: rapoartele din presa ucraineană susțin că alți 33 de ofițeri au murit împreună cu el pe 22 septembrie. Este o mare pierdere într-o singură zi.”

“În al doilea rând, și mai important, în zilele dinaintea atacului ucrainean din 22 septembrie asupra Sevastopolului, care l-ar fi ucis pe Sokolov, Ucraina a lansat mai multe atacuri asupra țintelor militare din Crimeea. Aceasta face ca decizia de a concentra atât de mulți ofițeri superiori într-un singur loc pe peninsula respectivă să fie derutantă, chiar dacă întâlnirea dintre ei a fost esențială și urgentă. Nu este ca și cum riscul ar fi fost greu de anticipat,” a spus Menon.

Articolul integral poate fi citit aici.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter