Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat șantierul noii unități militare din Băcioi. Șefa statului a declarat că tabăra va oferi condiții moderne de cazare și instruire, conform celor mai bune practici internaționale.
„De mulți ani vorbim despre condițiile precare în care locuiesc și se antrenează militarii moldoveni. În sfârșit, lucrurile se schimbă în bine. Așa arată șantierul noii unități militare din Băcioi”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Președintele a mai subliniat că investițiile în apărare reprezintă investiții în pace, stabilitate și în încrederea că, chiar și într-o lume complicată, putem avea grijă unii de alții și ne putem îndeplini cu cinste datoria față de țară.
Construcţia taberei face parte dintr-un proiect naţional finanţat din bugetul de stat. Obiectivul militar include cazărmi, săli de instruire, clădiri administrative, bloc alimentar, spaţii pentru stocarea tehnicii militare și o zonă rezidențială pentru militari.
Unitatea militară va oferi angajaților Armatei Naționale condiții moderne de studiu și antrenament. Construcțiile ar putea fi gata în cel mult cinci ani.
Noua unitate va fi prima tabără militară de acest tip construită în Republica Moldova după obținerea independenței. Lucrările de construcție sunt planificate să fie finalizate până în anul 2027.